Poliţia de Frontieră a achiziţionat 3.295 de camere portabile, pentru a fi utilizate în cadrul activităţilor supraveghere şi control de la graniţă. ‘Echipamentele sunt destinate documentării activităţii operative, sancţionării oricărei încălcări a regimului juridic a frontierei de stat, dar şi pentru a descuraja faptele de ultraj la adresa poliţiştilor de frontieră, respectiv de protecţie a persoanelor care fac obiectul verificărilor şi cercetărilor’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, luni, AGERPRES. Camerele portabile vor fi folosite atât de către poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră în punctele de trecere aeroportuare, rutiere, feroviare şi portuare, cât şi de către cei care supraveghează frontiera de stat. Conform IGPF, camerele Motorola VB400 se poartă pe corp, sunt uşoare, robuste şi au până la 12 ore de autonomie. Cu un obiectiv grandangular HD 1080p complet, ele surprind cu exactitate punctul de vedere al purtătorului pentru a oferi transparenţă. Proiectul ‘Înregistrator audio-video portabil de tip Body Worn Camera’ este finanţat din fonduri de la bugetul de stat, are o valoarea totală de 4.447.195,60 fără TVA, iar procedura de achiziţie a fost licitaţia publică deschisă, cu publicare în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea calităţii serviciului prestat de Poliţia de Frontieră, asigurarea transparenţei în interacţiunea dintre poliţistul de frontieră şi participantul la traficul transfrontalier, echipamentele putând fi utilizate în regim 24/7, a explicat IGPF. ‘În urma analizei efectuate de către structurile operative şi logistice de la nivelul Poliţiei de Frontieră a rezultat necesitatea completării dotării actuale a structurilor operative teritoriale cu echipamente portabile care vor sprijini activitatea poliţiştilor de frontieră prin înregistrarea audio-video a modului de derulare a misiunilor specifice ale acestora în desfăşurarea activităţii de supraveghere şi control a trecerii frontierei de stat’, arată sursa citată.