AcasăStiri generaleIGSU: 50 de salvatori români participă la stingerea unui incendiu de pădure...

IGSU: 50 de salvatori români participă la stingerea unui incendiu de pădure în zona localităţii Aisymi, Grecia

Noul modul de pompieri români dislocat în Grecia, format din 50 de salvatori, acţionează, miercuri, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu de pădure care se manifestă în zona localităţii Aisymi.

‘Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, care a fost dislocat ieri, 29 august, pentru a-i înlocui pe colegii aflaţi pe teritoriul elen, a ajuns în cursul acestei dimineţi în Grecia şi a fost solicitat, deja, la prima intervenţie’, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis AGERPRES.

Intervenţia modulului României se derulează sub coordonarea ofiţerului elen de legătură, delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Marţi, noul contingent format din 56 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele nouă zile, au sprijinit autorităţile elene prin misiuni de stingere a incendiilor de pădure şi vegetaţie din Nord-Estul Greciei, în zona oraşului Alexandroupolis.

Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, care a plecat spre Grecia în data de 21 august şi care însumează tot 56 de pompieri, a pornit către România.

‘Măsura de a schimba efectivele a fost dispusă prin Hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere solicitarea autorităţilor din Republica Elenă transmisă în perioada 25-26.08.2023 prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, referitoare la nevoia continuării sprijinirii operaţiunilor de stingere a incendiilor de pădure’, arată sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks