„Sâmbătă seară, în timp ce jumătate din elita politică românească, în frunte cu președintele României plus un ministru grec, își bea șampania la restaurantul din Pădurea Băneasa, unde ministrul de Finanțe Alexandru Nazare se însura cu Maria Mihali, pe Facebook a bubuit o postare de la premierul Bolojan. Care a speculat abil o gafă enormă de marketing a lui Nazare, cu a lui nuntă ultramediatizată și fițoasă într-un moment cînd criza mușcă adînc din buzunarele poporului, iar spitalele nu mai au nici feșe pentru bolnavi. O postare prin care Bolojan se poziționează subtil, dar eficient, drept omul absent de la chef pentru că țara geme, în timp ce Nicușor, autorul blocajului politic, se distrează”, scrie, pe inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.
„E genul de scenă pe care ai zice că nici scenariștii n-ar îndrăzni s-o scrie, dar iat-o: președintele țării toastează într-un local din pădurea Băneasa cu Kelemen Hunor, Miruță, Manole, Anca Dragu, Luca Niculescu ori Vasile Blaga, iar premierul, în același moment, stă deoparte și scrie despre „costurile iresponsabilității”. Dacă asta nu e teatru politic românesc de cea mai bună calitate, atunci nu știu ce mai e.
Nazare se însoară, criza politică sau nu, iar asta e cît se poate de firesc, nimeni nu-i cere unui ministru să-și amîne viața din cauza unui guvern căzut. Numai că nunta rivalizează la mediatizare cu celebra nuntă în stil țărănesc, fără megaștaif, a lui George Simion, care nu era la butoanele țării și care, oricum, și-a atras critici fără număr de la adversarii politici. Și nici situația României nu era, acum cîțiva ani, atît de gravă precum e acum, practic, în pragul prăbușirii. Iar președintele a ales să fie acolo, cu parteneră cu tot, relaxat, și tocmai asta a devenit poanta serii.
Pentru că în timp ce Nicușor Dan zîmbea la fotografii, cu ceilalți capi de partid și cu demnitari în jur, Bolojan a apăsat „Publică” pe un text care declamă ritos cam așa: „E timpul pentru decizii!” „
În buna tradiție românească, unde nicio nuntă mare nu e completă fără o bătaie la un moment dat, Nicușor și Bolojan chiar s-au luat la ”bătaie” la nunta lui Nazare – doar că nu cu pumnii, ci cu imaginea publică. Unul a ales sala de bal, celălalt biroul cu laptopul deschis. Și cîștigătorul, cel puțin la puncte de imagine, pare limpede.
Bolojan nu l-a pomenit pe Dan nicăieri în text, e adevărat. N-a fost nevoie. Cînd ești absent demonstrativ de la un eveniment unde toată lumea importantă e prezentă și postezi în paralel un rechizitoriu despre „provizorat” și guvernare responsabilă, nu mai trebuie să numești pe nimeni. Publicul face singur legătura.
De fapt tot mesajul e construit pe acest contrast tăcut. Bolojan scrie că „nu voi abandona țara și, indiferent de greutățile zilnice, îmi voi îndeplini responsabilitățile asumate” – o propoziție care, postată în orice altă zi, ar trece drept declarație standard de premier interimar obosit. Postată sîmbătă seară, exact în timpul nunții lui Nazare, devine altceva: un fel de „eu, spre deosebire de alții, nu sînt la petrecere, pentru că mă preocupă țara”.
O țară fără guvern de patru luni, cu rectificare bugetară urgentă, cu bugetul pe 2027 nescris încă și cu dobînzi care cresc din cauza instabilității politice – toate lucruri pe care chiar Bolojan le enumeră explicit în postare, de la scumpirea împrumuturilor pînă la riscul asupra ratingului de țară – iar șeful statului alege exact acest weekend să fie omul vesel de la masă, alături de Hunor și Blaga, în timp ce premierul lipsește demonstrativ ca să scrie despre „decizii”.
Și pune Bolojan apăsat degetul pe rană: ”Pentru a putea evita costurile, România are nevoie de un guvern de încredere, instalat cât mai repede. Primul pas pentru deblocare este desemnarea de către președintele României a unui premier credibil. Acesta ar urma să-și negocieze sprijinul parlamentar pentru noul guvern. Prelungirea blocajului, degradarea climatului democratic și dezinformările nu fac decât să crească nervozitatea și neîncrederea”.
O frază care, prin ricoșeu, ajunge direct la Cotroceni.
Nu-i nevoie de multă imaginație ca să vezi ce impresie lasă asta cetățeanului obișnuit, care poate tocmai se uită la factura de curent sau la o veste despre bani terminați în sănătate și transporturi, exact temele pe care Bolojan le pune negru pe alb în text. Contrastul ăsta nu-l creează Bolojan cu postarea lui, el doar l-a subliniat, cu o vinietă roșie în jur, ca să fie sigur că nimeni nu-l scapă.
Morala serii
Bolojan nu spune nimic despre nuntă. Nu îl atacă pe Nazare, nu îl atacă pe președinte, nu face vreo aluzie directă la invitați, rochii, costume sau pahare de șampanie. Nici nu ar avea de ce. Mesajul lui este despre criza politică și economică. Pînă la urmă, Bolojan n-a avut nevoie să dea nici măcar o palmă directă ca să cîștige runda asta de imagine. A lăsat pur și simplu calendarul să lucreze pentru el – o nuntă, o absență și un text postat la ora potrivită. Restul l-a completat presa, apoi l-ai completat și tu, iar acum îl completează oricine citește știrile de weekend.
Iar dacă tot veni vorba de tradiții românești, mai e una relevantă aici: cînd cineva lipsește demonstrativ de la o petrecere ca să pară omul serios al momentului, de regulă chiar asta și devine – restul rămîne doar decor. Președintele a ales decorul. Bolojan a ales rolul principal. Nu l-a lovit pe Nicușor Dan cu pumnul. Doar a pus reflectorul pe el, să fie văzut cît mai bine. Și, în buna tradiție românească, cei doi s-au „bătut” la o nuntă fără să se fi certat deloc. Doar că Nicușor e cel care a încasat-o”, scrie BTI.
Sursa: Ecopolitic.ro





