Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”, răniţi în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni, vor fi transferaţi la o clinică din Germania.
”În acest moment, există solicitare de transfer în străinătate pentru cei 2 pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’. Conform atribuţiilor, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a căutat şi identificat locuri pentru transfer într-o clinică din Germania. Sunt în derulare demersurile pentru efectuarea transferului medical, sub coordonare DSU – MAI”, precizează sâmbătă Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, până în prezent, echipa medicală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a solicitat transfer conform procedurilor şi legislaţiei în vigoare.
Vineri, la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’ au fost aduşi doi pacienţi din cei cinci care au suferit arsuri ca urmare a accidentului produs la un operator economic de pe raza localităţii Popeşti – Leordeni.
Potrivit unei informări a spitalului, primul pacient, în vârstă de 54 de ani, a fost diagnosticat cu arsură prin flacără – explozie în spaţiu închis, grad II A – II B – III, pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, cu afectarea căilor respiratorii.
Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 43 de ani, a fost diagnosticat de asemenea cu arsură prin flacără – explozie în spaţiu închis, grad IIA – IIB – III, pe 55% din suprafaţa corporală şi arsuri de căi respiratorii.
”După acordarea îngrijirilor şi efectuarea intervenţiilor urgente de către o echipă coordonată de dr. Eugen Turcu şi dr. Sabina Ciuvică-Tănăsescu, Comisia constituită la nivelul SCUBA conform Ordinului MS nr. 2.063/2020 a recomandat transferul celor doi pacienţi în centre de mari arşi din străinătate”, informa sursa citată.
Şapte persoane au fost transportate la spital, dintre care şase cu arsuri şi unul expus la fum – acesta este bilanţul incendiului izbucnit vineri la un utilaj într-o hală de reciclare din oraşul Popeşti-Leordeni.
Dintre cele şase persoane cu arsuri, cinci au necesitat intubare, iar a şasea are arsuri minore.