Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost, la nivel naţional, de 29.666, în perioada 1 – 7 februarie, înregistrându-se cu 82,1% mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână a anului trecut, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Potrivit sursei citate, numărul de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost cu 82,1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (165.598) şi cu 5,1% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (31.259). În săptămâna 1 – 7 februarie, au fost raportate la nivel naţional 22 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 7.577 în aceeaşi săptămână a sezonului anterior. Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal şi nu au fost confirmate cazuri noi de gripă. ‘De la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul patru cazuri de gripă: un caz gripă cu virus AH1, un caz gripă A nesubtipat, două cazuri gripă cu virus B’, a precizat INSP. Până la data de 7 februarie au fost imunizate antigripal 2.119.749 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.