Acasă652INSP: Prevenţia primară, screeningul şi depistarea precoce - cele mai eficiente metode...

INSP: Prevenţia primară, screeningul şi depistarea precoce – cele mai eficiente metode de combaterea a cancerului

Prevenţia primară, screeningul şi depistarea precoce, încă de la primele semne, sunt cele mai eficiente metode de combatere a cancerului, subliniază INSP, într-un mesaj transmis vineri prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva acestei afecţiuni (4 februarie).

Potrivit INSP, prevenţia reprezintă intervenţia de sănătate publică cel mai cost-eficientă şi sustenabilă pe termen lung pentru controlul cancerului.

‘Cancerul este a doua cauză principală de deces în România, după bolile cardiovasculare, reprezentând 19% din totalul deceselor. În anul 2019, 50.324 de persoane au murit prin cancer în România. Rata de mortalitate prin cancer standardizată în funcţie de vârstă a fost cu 7% mai mare decât media UE în anul 2019 şi a avut un progres foarte modest faţă de anul 2011 comparativ cu media UE, arată Profilul de ţară privind cancerul – România 2023, publicat pe 1 februarie 2023’, se menţionează în mesaj.

Mortalitatea prin cancer este peste media UE (264 la 100.000 de locuitori faţă de media de 247) şi a crescut pentru şase tipuri de cancer din anul 2000 – de sân, pancreatic, de prostată, colorectal, hepatic şi al vezicii urinare.

Principalii factori de risc care au contribuit la povara globală a cancerului în 2019 au fost cei comportamentali – fumatul, consumul de alcool, supraponderalitatea şi obezitatea şi factorii de mediu, indică INSP.

‘Prevalenţa majorităţii factorilor de risc de cancer este mai mare în România decât în alte ţări ale UE, ceea ce indică necesitatea intensificării eforturilor de a reduce prevalenţa factorilor de risc pentru cancer. În ultimii cinci ani, România a depus eforturi şi a alocat resurse pentru dezvoltarea unor programe de screening populaţional (screening oferit unei populaţii-ţintă specifice expuse riscului) pentru cancerul de col uterin, de sân şi de colon, elaborând şi punând în aplicare programe-pilot finanţate din fonduri UE. Aceste programe-pilot au ca obiective dezvoltarea infrastructurii şi elaborarea ghidurilor naţionale de screening, formarea profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi adresarea cu prioritate a grupurilor de populaţie vulnerabilă. Se preconizează că rezultatele programelor-pilot de screening pentru cancerul colorectal, cancerul de sân şi cancerul de col uterin, aflate în curs de dezvoltare, vor demonstra fezabilitatea extinderii lor la nivel regional şi naţional după 2023’, afirmă INSP.

Printre principalele provocări se numără asigurarea adecvată cu personal, îndeplinirea standardelor de calitate a programelor de screening şi asigurarea continuităţii serviciilor, precizează INSP.

Se estimează că, până în anul 2035, numărul de îmbolnăviri de cancer în Uniunea Europeană va creşte cu 24%, astfel că această boală va deveni principala cauză de deces.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks