Bucureşti, 14 oct / Agerpres/ – Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii vor începe miercuri o acţiune de evaluare a modului de gestionare a activităţii la nivelul Spitalului ‘Marie Curie’, inclusiv la Secţia ATI, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore. ‘Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control vor începe astăzi o acţiune de evaluare a modului de gestionare a activităţii la nivelul unităţii sanitare Marie Curie, inclusiv la nivelul ATI’, a spus Oana Grigore.