Starea fetiţei de 5 ani transplantată hepatic la Institutul Clinic Fundeni este staţionară, iar grefa hepatică este funcţională, a informat, miercuri, instituţia medicală.
‘La momentul actual, pacienta este în continuare intubată şi ventilată mecanic în Secţia de terapie intensivă datorită afectării neurologice preexistente’, a precizat, într-un comunicat de presă, Institutul Clinic Fundeni.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, pe data de 1 mai, că transplantul hepatic pediatric la fetiţa de 5 ani cu boală Wilson şi insuficienţă hepatică a fost realizat cu succes. Echipa chirurgicală şi de îngrijire a fost compusă din specialişti de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul de Copii ‘Grigore Alexandrescu’.