Formaţia Toulouse Lautrec îşi lansează, în luna februarie, printr-un turneu naţional, cel mai nou album, ‘A fost sau n-a fost’, un material muzical ‘foarte organic’, scris în mai puţin de o zi, care se deosebeşte de celelalte creaţii ale trupei prin faptul că nu se concentrează pe hituri, ci ‘curge şnur de la început până la sfârşit’.
‘Nu este un album construit din hituri, este un album construit pe osatură de poveste şi atunci sunt piese mai aerisite, sunt piese care sunt doar sound-design, sunt şi piese pe care le fredonezi, dar e altceva, e un alt fel de album, e un album aşa cum se compunea la un moment dat, în perioada hippy sau în perioada psihedelică sau chiar şi mai târziu’, a spus Cătălin Rulea, într-un interviu acordat AGERPRES de către membrii trupei.
Interviul ar fi trebuit să-i cuprindă pe toţi cei patru membri – Cătălin Rulea (voce, chitară, pian), Bogdan Dragomiroiu (tobe), Călin Radu (bass) şi Alex Costan (chitară) -, dar Călin Radu nu a putut fi prezent şi a ‘pasat’ responsabilitatea către ceilalţi colegi din trupă.
AGERPRES: Albumul pe care îl lansaţi – ‘A fost sau n-a fost’ – este compus în pandemie şi a fost scris în mai puţin de 24 de ore. Să ne aşteptăm să fie un album despre izolare sau despre regăsire?
Cătălin Rulea: În primul rând, din cauză că a fost scris aşa, albumul e foarte organic şi probabil primul şi singurul nostru album care curge şnur de la început până la sfârşit. Aşa îl cântăm şi live. Avem nişte sunete, înregistrate între piese, care fac legături între ele şi cumva am încercat să transmitem că totul e spus de un singur om, într-o singură zi.
La ce să ne aşteptăm? Habar n-am. Nu vorbeşte doar despre pandemie, nu este o discuţie despre pandemie, cât despre felul în care noi ne-am regăsit în izolare. Pentru că, de fapt, această izolare a însemnat pentru foarte multă lume o oglindă pusă în faţa lor sau a vieţii pe care au dus-o până atunci. De asta am vrut să facem un altfel de album, pentru că mi se pare că am trăit o altfel de perioadă şi mi-a fost foarte greu să scriu cum o făceam de obicei. Aveam tot felul de întrebări şi până la urmă ăsta a fost răspunsul: să scrii ca şi când scrii atunci pe loc şi atunci iese materialul şi-l cânţi. Punct.
AGERPRES: Cu ce se diferenţiază acest album de tot ce aţi compus până acum?
Cătălin Rulea: În primul rând, această compoziţie este organică, un fel pe care noi nu l-am mai încercat. În general compunem cum se compunea în anii 2000, adică se compune one hit only. Lumea nu prea mai are timp să asculte temeinic o producţie muzicală. Acum pur şi simplu am stat şi am construit o poveste. Eu îi zic un film, pentru că de aceea am ataşat acestui album un scenariu pe care l-am scris în 2015. Şi, pentru că albumul e un film, am mai ataşat un film astfel încât poveştile să se lege între ele şi să îţi genereze tot felul de imagini. Cred că prin asta se deosebeşte într-un mod absolut major şi sperăm că lumea vine la concert să cumpere acest produs. Noi nu am urcat acest album pe bazele de vânzare, pe mediul electronic, pentru că nu credem în acest mediu, în special pentru acest produs.
AGERPRES: Albumul a fost creat, gândit în pandemie. Ce a schimbat pandemia la fiecare dintre voi din punct de vedere artistic?
Bogdan Dragomiroiu: Ce a schimbat pandemia din punct de vedere artistic? Păi, o dată ne-am apropiat mai mult de familie. Tot artistic pot să zici că e, pentru că te inspiri mai mult de acolo, şi în al doilea rând ne-a separat un pic. Într-adevăr producţia am făcut-o mai greu, şi compoziţia, instrumentalele au fost făcute mai târziu şi, cumva, da, s-a urmărit firul mai intim. Înainte eram toţi grămadă, venea unul cu o idee, şi trăgeam pe loc. Acum am zis să vedem ce e mai bine, ce mai face celălalt, mai venea unul cu o idee de acasă, dar tot în sala de repetiţii ieşeau piesele. (…) Am încercat noi să facem tot felul de filme în timpul pandemiei, de acasă fiecare, cu ce avea pe acasă, nişte înregistrări, live-uri, ca să treacă mai repede timpul.
Alex Costan: A fost o altă abordare legată de compoziţie, un alt mod de lucra. Asta a fost un pic diferit, total separat de cum am făcut până acum, şi eu zic că ieşit ce trebuie. Am încercat o abordare diferită, neavând de ales şi a ieşit foarte bine.
Cătălin Rulea: Da, cred că şocul izolării, nu e ceva deosebit pentru muzician. Cred că noi am trăit ce a trăit fiecare om, şi asta ştim fiecare în parte. Acum depinde de foarte multe lucruri. Spre exemplu, cum şi unde ai ajuns să fii izolat? Ai ajuns să fii izolat la o casă la ţară, unde poţi să te duci în pădure în fiecare zi, sau ai ajuns să fii izolat într-un apartament de bloc? Pe mine m-a prins la curte. Era în martie şi îmi aduc şi acum aminte mirosul de scrumbie la grătar. Eram în curte, cumpărasem scrumbie şi făceam într-una grătare.
AGERPRES: Vă aflaţi în turneu de promovare a albumului şi aţi fost deja prin diferite oraşe. Cum aţi simţit publicul? Este el diferit acum faţă de perioada de dinainte de pandemie?
Cătălin Rulea: Nu mi-am pus problema aşa. Mi-am pus problema legat de unde este trupa noastră, unde e Toulouse Lautrec acum, şi de produsul pe care l-am adus în piaţă. Cred că ăsta a fost singurul criteriu după care am judecat reacţia publicului. Totuşi au trecut 14 ani în care trupa Touluse Lautrec a tot cântat, a tot scos cântece, adică am ajuns într-un stadiu în care noi zicem: ‘Bun, hai să facem un playlist, după ce terminăm cu albumul, să punem hiturile’, şi ajungi la 30 de piese. Adică e un moment de maturizare a trupei şi, oriunde ne-am duce, noi nu putem să cântăm doar hituri. Prin hituri, înţelegând cele mai bune piese ale noastre. Bune este, totuşi, subiectiv, dar în momentul în care oamenii îţi cântă versurile acolo e clar că nu poţi să nu cânţi piesa aia. Şi atunci noi avem doar piese pe care oamenii le ştiu. E un moment de maturizare şi mi se pare că acesta a fost un moment bun pentru un astfel de album.
Nu este un album construit din hituri, este un album construit pe osatură de poveste. Pe album sunt piese mai aerisite, sunt piese care sunt doar sound-design, sunt şi piese pe care le fredonezi, dar e altceva, e un alt fel de album. E un album aşa cum se compunea la un moment dat, în perioada hippy sau în perioada psihedelică sau chiar şi mai târziu. Ăsta a fost criteriul de judecată vizavi de reacţia publică.
Apropo de ‘A fost sau n-a fost’, titlul albumului, noi ne-am divizat în acea perioadă în unii care credeau că există COVID, alţii care nu credeau că există COVID, unii care credeau că trebuie să se vaccineze, alţii care ziceau că nu e o chestie vaccinul. Şi acum părerile sunt la fel de împărţite. Chiar şi la noi în trupă era o părere împărţită despre subiect. Aici mi s-a părut mai interesant să te gândeşti la un public. Dar, acum, în turneu, publicul a fost ok. Eu am judecat publicul în funcţie de Toulouse Lautrec. Adică m-am uitat la ce am produs, la ce avem de dat şi a fost super să constat că oamenii ne ştiu piesele. Asta mi se pare important pentru o trupă, să ajungă la nivelul ăsta. E clar că acum orice concert poate să fie asigurat de ceea ce se numeşte, în cultura pop, hit sau recognizable song.
AGERPRES: Care a fost pentru voi busola? Ce v-a ţinut pe traiectorie, într-o perioadă cu multe necunoscute, impredictibilă şi în care învăţam cum să stăm departe de oameni?
Bogdan Dragomiroiu: În primul rând, nu ştiam cât o să ţină pandemia. Noi oricum făceam muzică, mergeam înainte. Dacă ar fi ţinut zece ani, poate nu am mai fi fost… Noi am avut concerte şi în pandemie, am avut două concerte online şi a fost foarte ciudat. Spre exemplu, termini piesa şi nu se aude nimic, nu ştii ce se întâmplă în monitoare. A fost ciudat. Nu aveai de unde să-ţi iei energie. Dar, din moment ce a venit şi al doilea concert online, era clar că lumea dorea în continuare, căuta în continuare, şi asta ne ţinea acolo. Publicul este busola pentru mine.
Cătălin Rulea: Am făcut şi un concert 360 de grade, într-o curte. Era haios. Dar nu ştiu să spun care este busola. Pentru mine busola a fost să fiu fericit, asta e întotdeauna.
AGERPRES: Probabil este o întrebare care vi se pune des: ce are în comun pictorul francez Toulouse Lautrec cu formaţia Tolouse Lautrec, dincolo de nume?
Cătălin Rulea: Da, Henri de Toulouse Lautrec, cum i se mai spunea în epocă, a fost tip foarte interesant. Eu am terminat Arte şi pot să zic că m-am dus în zona aia natural, dar ce e mai presus de arte este felul în care omul şi-a trăit viaţa, şi de fapt asta cred că mi-a plăcut foarte mult. Henri de Toulouse Lautrec venea dintr-o familie aristocrată. A renunţat la tot ce însemnau privilegiile familiei lui, a trăit mai mult în cabaret, în bordel, şi-a ales o altă zonă în care să trăiască, că era cu artiştii, că era cu muzicienii. Cumva a fost primul personaj pop culture cu adevărat. Nu prea poţi să vorbeşti despre Toulouse Lautrec în termeni rafinaţi sau scolastici, pentru că e puţin penibil. Omul îşi trăia viaţa lui. Există o fotografie celebră care şochează, cum îşi făcea nevoile pe o plajă, pe undeva prin Franţa. Adică e o atitudine faţă de viaţă pe care nu o găseşti la toţi artiştii, dacă ne gândim că-n epocă erau artişti preţioşi precum impresioniştii, care pictau frumos şi aveau un succes enorm şi expuneau pe la toate saloanele. Toulouse Lautrec era mai degrabă în zona asta cu Gauguin şi cu van Gogh, adică nişte ciudaţi cumva ieşiţi de pe calapod, şi cred că aici am regăsit şi trupa Toulouse Lautrec, o trupă care s-a născut în underground din sala de repetiţii. Şi, cumva, aici am regăsit nu doar Toulouse Lautrec, ci întreaga scenă underground care într-un fel a ieşit la lumină în România, începând cu 2006.
AGERPRES: Muzica voastră nu este doar despre sunete, este şi despre mesaje. Ce înseamnă pentru voi muzică bună şi care credeţi că este rolul ei în societate? Muzica înseamnă doar relaxare sau ceva mai mult?
Cătălin Rulea: În primul rând nu cred în termenul ăsta, de ‘muzică bună’. L-am tot auzit. În legătură cu ce facem noi l-am auzit chiar şi mai des. Mi se pare că are un mic iz de snobism. Eu nu pot să zic că asta e muzică bună sau că muzica bună este alta sau că ce au făcut Led Zeppelin faţă de ce a făcut Prince e într-adevăr muzică bună sau mai bună. Deci, mi-e greu să fac catalogarea asta şi nu-mi place termenul. În acelaşi timp, cred că există o candoare a muzicii pe care, ca şi-n artă, unii o au. Acum, că e subiectiv să facem catalogările astea… Spre exemplu, termenul de ‘valoare’. E greu să pui degetul pe valoare. Noi vorbim de valoare, ea este în dicţionare, şi când vorbim de cultură apare termenul de valoare, dar e un termen destul de subiectiv. Dar cred că există o candoare a muzicii, pe care eu sper că încă o mai avem, care ajunge să transmită. Şi transmite într-un fel în care e greu de pus în cuvinte. Că îţi dă lacrima, că simţi, aşa, în stomac sau în piept sau că se ridică părul pe mână sau că stând şi ascultând pur şi simplu devii alt om şi înţelegi nişte niveluri fără să ţi le explice cineva în cuvinte, astea sunt lucruri atât de subtile şi atât de mişcătoare încât e greu să le pui în cuvinte. E delicată discuţia.
Bogdan Dragomiroiu: Mie personal îmi place foarte mult muzica organică, adică muzica cântată de oameni şi nu făcută de un singur om pe un aparat şi vine cineva, interpretează o linie melodică şi gata, uite ce muzică bună. Eu nu consider aia o muzică bună, deşi poate este. Muzica asta cântată de muzicieni, de oameni, efectiv, indiferent că e doar instrumentală sau e cântată doar cu voci, a cappella, pentru mine asta înseamnă emoţie.
Cătălin Rulea: Un lucru frumos la ce facem noi este că suntem un grup, adică un grup cu adevărat. Ăia care suntem împreună, am crescut împreună, am greşit împreună, am băut împreună, am stat după concert, am dormit împreună şi aşa mai departe. Şi asta se transmite.
Ai mai întrebat de concept, dacă muzica bună transmite ceva, aşa era expresia, ‘muzica bună’. Aici e mult mai delicat, pentru că să transmiţi şi idei prin muzică este cu atât mai greu. Dar dacă reuşeşti, fie şi ajutându-te de versuri, pentru că până la urmă în pop culture te ajuţi foarte mult de versuri, nişte versuri simple, mi se pare că deja intri într-o zonă oarecum educativă. Deci, acum având criteriile astea trei – o dată candoarea muzicii, după aceea bucuria pe care o transmit oamenii ăia împreună şi fericirea pe care o simt ei fiind împreună şi cântând, şi trei, câteva mesaje pe care le pui în pop songs, şi sunt mesaje care funcţionează, adică ‘Imagine all the people living for today’, spre exemplu.. asta e o afirmaţie foarte puternică, poate să ne placă melodia sau poate să nu ne placă, dar unele mesaje îţi dau fiori. (…) Deci, punând asta în valoare, poţi, la un moment dat, să cerni sau să spui: ‘eu cred’. Dar m-aş feri de expresia asta, ‘muzică bună’. Muzica bună este, cumva, o nebuloasă. Noi încercăm să ne facem treaba, să ne simţim bine, să nu minţim vreodată, să nu ne minţim pe noi.
AGERPRES: Textul ‘Vecinul’ este ataşat albumului şi este un scenariu scris de Cătălin Rulea în 2015. De unde nevoia de a ataşa un text unui album muzical? Ne puteţi spune un pic despre ce este vorba în text şi cum se leagă el de compoziţiile muzicale?
Cătălin Rulea: Ar fi fost mai mult de scris despre ce s-a întâmplat în ultimii ani, dar ar fi însemnat să o iau de la zero şi să-mi construiesc un text în condiţiile în care oricum se scrie despre perioada asta. Deci mi-aş fi asumat o sarcină aproape imposibilă şi probabil o duceam la un sfârşit prost. Aşa că am preferat să iau textul ăsta pe care deja îl scrisesem, să-l evaluez şi să-mi răspund mie dacă are nişte legături cu ce s-a întâmplat. Şi am decis să-l public, pentru că mi se pare că, deşi este o poveste subiectivă, e o poveste pe care am trăit-o eu. Sigur, a devenit literatură, dar vorbeşte despre asta. Povestea era despre un locatar care trăia într-un bloc cu alţi oameni şi relaţia dintre ei este relaţia dintre tine şi celălalt, în sensul de alteritate, de celălalt care nu face parte din viaţa ta şi cum te relaţionezi la el, dacă eşti cumva empatic, dacă suntem toţi împreună sau pur şi simplu fiecare are traseul lui. Şi, întâmplător sau nu, este vorba despre o persoană cu probleme de sănătate mintală, diagnosticată cu schizofrenie, care trăieşte în acest bloc de opt etaje cu toţi vecinii, fiecare având povestea lui. Este o poveste despre care eu sper că e şi haioasă, pentru că am încercat să fiu cât de haios s-a putut. Dar povestea asta conţine şi drame, pentru că au fost şi astea în pandemie. Noi vorbim acum de izolare şi de alte lucruri, dar au fost şi victime.
AGERPRES: Voi aţi cântat în diferite locuri şi spaţii. Despre unele am putea spune că au fost chiar ciudate – într-o maşină, într-o ambulanţă, pe o maşină de pompieri sau pe un vapor. Care a fost locul care v-a plăcut cel mai mult?
Cătălin Rulea: Am ajuns într-o etapă a carierei trupei, noi suntem un colectiv, aşa îmi place să vorbesc despre noi, în care nu mai decidem neapărat singuri. Suntem într-un angrenaj şi încercăm să ne facem treaba pe segmentul nostru. Din ultimele noastre aventuri, care au venit din relaţii personale, că am cântat pe Rainbow Warrior. Rainbow Warrior este o navă fanion a Green Peace Internaţional. De ce a devenit ea faimoasă? Pentru că se opunea testelor cu bombe atomice cred că din Franţa, de undeva de pe ocean. Noi am avut onoarea, acum vreo patru ani, să cântăm de pe deck-ul (puntea – n.r.) acestei nave. Avem şi un videoclip care se numeşte ‘August în Doi’, rămas pe Youtube. Cred că asta este ultima experienţă care a fost într-adevăr ‘wow’ şi asta datorită mării, datorită apusului de soare, bineînţeles, dar şi datorită deck-ului. Era un deck pe care era un H mare, pentru elicoptere, şi cala era destul de goală. Avea o acustică nava aia… noi cântam şi rezona ca o chitară. Mi s-a părut foarte frumos. Deci aia e ultima locaţie ieşită din comun.
