Peste 2,7 milioane de euro, din care 80% reprezintă fonduri europene, vor costa extinderea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, care va fi amplasat la parterul unităţii sanitare, într-un spaţiu în care a funcţionat până în urmă cu peste 15 ani.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de instituţie, în următoarea perioadă, la SJU vor începe lucrări de extindere, modernizare şi dotare în vederea relocării policlinicii, de pe strada Muşeţelului la parterul spitalului, situat pe bulevardul Revoluţiei 1989, unde a funcţionat în urmă cu mai bine de 15 ani.
‘Luni, 22 august 2022, amplasamentul a fost predat constructorului care a câştigat licitaţia în vederea începerii lucrărilor de construcţie şi amenajare a noii policlinici’, se menţionează în comunicat.
Valoarea investiţiei este de 13.237.807 lei, adică circa 2,7 milioane de euro. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Alba, în subordinea căruia se află spitalul, este de 2.751.072 de lei, iar 10.486.735 de lei (circa 80%) sunt fonduri europene.
‘Funcţionarea policlinicii în imobilul spitalului, la parterul corpurilor C şi D, este necesară atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul care contribuie la efectuarea actului medical, în primul rând pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să parcurgă drumul dintre cele două locaţii. Condiţiile de confort şi dotarea cu aparatură medicală performantă vor duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate de spital şi la creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor. De asemenea, timpul de aşteptare pentru pacienţi va fi redus’, se precizează în comunicat.
Proiectul presupune, potrivit sursei citate, pe lângă lucrări de construcţie şi amenajare, inclusiv achiziţia a 539 de echipamente medicale noi.
Accesat cu sprijinul şi implicarea Consiliului Judeţean Alba, proiectul ‘Extindere, Modernizare şi Dotare în vederea Ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia’ este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR).