Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu privire la redeschiderea şcolilor, că situaţia este bună şi a punctat că este important ca restricţiile impuse să fie respectate în continuare. ‘Ne-am uitat la şcolile din România care s-au redeschis fizic pentru copii în semestrul II şi pot să vă spun că situaţia este bună. Sunt peste 10.000 de şcoli care funcţionează fizic cu elevii prezenţi în şcoală, sunt peste 6.000 de unităţi de învăţământ care funcţionează în scenariul galben, asta însemnând că o parte semnificativă din copiii merg fizic la şcoală, dar unii rămân în sistemul online. Summa summarum – peste 2 milioane de elevi au reînceput fizic şcoala de luni, 8 februarie, asta reprezintă peste 70% din totalul elevilor din România. Ceilalţi care au rămas în online îşi continuă studiile în această formă. Cu toţii ne dorim ca localităţile care sunt în scenarii galbene şi roşu sau unele chiar carantinate să aibă o evoluţie pozitivă şi să iasă din aceste scenarii trecând în scenariul verde’, a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni. El a subliniat necesitatea respectării restricţiilor impuse şi a făcut apel la responsabilitate. ‘Trebuie să fim realişti, pandemia nu s-a terminat. Chiar dacă din fericire s-au adoptat măsuri restrictive care au permis să se reducă succesiv numărul de bolnavi, de noi infectări, nu putem, din păcate, să spunem că am scăpat de pandemie. În continuare este extrem de important să respectăm restricţiile impuse, să fim responsabili şi acum chiar avem un motiv foarte serios în plus, sunt copii din România cărora trebuie să le oferim şcoală în format fizic. Cu cât mai bine respectăm restricţiile, cu atât mai puţine cazuri de noi îmbolnăviri vom avea şi cu atât mai bine se va desfăşura şi şcoala în format fizic’, a afirmat Iohannis. Şeful statului a avut o şedinţă cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.