Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă despre candidatura anunţată a lui Marcel Ciolacu la prezidenţiale că nu surprinde pe nimeni, el precizând că ”alegerea românilor într-un tur 2 cu Ciucă şi Ciolacu devine una foarte simplă: un viitor european al dezvoltării, siguranţei şi stabilităţii sau unul al stagnării şi risipei, marca PSD”. Stroe mai spune că preşedintele PSD înţelege bine riscurile acestei candidaturi si consecinţele unui eventual eşec.
”Chiar dacă pâna întru-un anumit punct, a ezitat, candidatura domnului Marcel Ciolacu nu surprinde pe nimeni. De ceva timp, a devenit evidentă, chiar dacă ştim că şi-ar fi dorit şi, în acelaşi timp, nu şi-ar dorit să intre în cursa prezidenţială. El înţelege bine riscurile acestei candidaturi si consecinţele unui eventual eşec”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal.
”Realitatea ultimelor competiţii prezidenţiale ne-a confirmat că are şi dreptate, are de ce să se teamă. Candidatul stângii a pierdut in ultimii 20 de ani mereu in turul 2”, mai afirmă Ionuţ Stroe, după anunţul preşedintelui PSD privind intrarea în cursa prezidenţială.
Potrivit lui Stroe, ”astăzi s-a derulat probabil penultimul episod al serialului politic al lansării candidaturii lui Marcel Ciolacu pentru alegerile prezidenţiale care foarte probabil va culmina sâmbătă cu validarea in congresul PSD”.
”Alegerea romanilor într-un tur doi cu Ciucă şi Ciolacu devine una foarte simplă: un viitor european al dezvoltării, siguranţei şi stabilităţii sau unul al stagnării şi risipei marca PSD”, mai declară Ionuţ Stroe.
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, şi-a anunţat, marţi, candidatura la alegerile prezidenţiale, el afirmând că a luat această decizie după ce s-a consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii săi din partid. ”Sunt pregătit să-mi asum acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor. Am credinţa că pot contribui la viitorul ţării mele – un viitor în siguranţă şi bunăstare”, mai spune liderul PSD în mesaj.
Sursa: News.ro
Articolul Ionuţ Stroe: Candidatura lui Ciolacu nu surprinde pe nimeni. Alegerea românilor într-un tur 2 cu Ciucă şi Ciolacu devine una foarte simplă: un viitor european al dezvoltării, siguranţei şi stabilităţii sau unul al stagnării şi risipei, marca PSD apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro