Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR a decis în şedinţa de luni ca Uniunea să înceapă negocierile pentru formarea ‘unei mari coaliţii’ cu PNL şi PSD, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
‘Luni ne-am consultat cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, iar în cadrul şedinţei online a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) am decis să continuăm guvernarea, iar UDMR să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii între PNL-PSD-UDMR, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale’, a scris preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, pe pagina sa de Facebook.
Liderul UDMR consideră că ‘această coaliţie are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituţiei – introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel de obiectiv important’.
‘Totodată, Uniunea militează ca reforma constituţională să asigure condiţiile reale pentru înfăptuirea unei justiţii independente’, precizează Kelemen Hunor.