AcasăPoliticaKelemen Hunor: Cîrstoiu devine o vulnerabilitate pentru PNL-PSD

Kelemen Hunor: Cîrstoiu devine o vulnerabilitate pentru PNL-PSD

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că acuzaţiile referitoare la candidatul la Primăria Capitalei Cătălin Cîrstoiu trebuie lămurite, ele fiind „o vulnerabilitate” pentru el şi pentru coaliţie şi totodată îi dă actualului primar, Nicuşor Dan, şanse pentru un al doilea mandat.

„Ei sunt condamnaţi să meargă împreună, în acest an, până la sfârşit, până în 8 decembrie, şi trebuie să gestioneze ce şi-au asumat: o candidatură comună la Capitală şi alte deziderate comune. Dar, când cetăţeanul vede această nehotărâre, această bâlbâială, ce o să spună? ‘Eu cu cine votez?’. Parcă vor să vină în ajutorul lui Piedone sau al lui Nicuşor Dan. (…) Orice este posibil până când nu sunt tipărite buletinele de vot, fiindcă poţi să te retragi din cursă până sunt tipărite buletinele de vot şi după ce ai depus candidatura. Deci, din acest punct de vedere, procedura, juridic, este posibil aproape orice, dar întrebarea mea este cât de credibilă este această coaliţie de stânga în faţa alegătorilor, când în Capitală ei ajung în această situaţie de a susţine o zi, a doua zi de a nu mai susţine candidatul comun?”, a declarat Kelemen Hunor la Digi24.

Referitor la acuzaţiile de incompatibilitate la adresa doctorului Cătălin Cîrstoiu, Kelemen Hunor spune că trebuie lămurite de acesta, pe de o parte, şi pe de altă parte de instituţiile statului.

„Eu nu sunt în măsură să lămuresc că această chestiune. Într-o oarecare măsură sunt subiectiv la adresa lui Cătălin Cîrstoiu, fiindcă îl consider un medic excepţional şi un manager bun. El nu are antrenamentul politic. A fost aruncat târziu în această luptă, fără să fie pregătit, fără să fie antrenat. (…) Nu are antrenamentul comunicării publice. E un lucru să fii un medic bun, e un lucru să fiu un manager bun într-o instituţie publică sau într-o instituţie privată unde deciziile poţi să le iei singur sau într-un cerc restrâns, fiindcă rezultatul contează. (…) În politică lucrurile sunt mai complicate. (…) Dacă există o discuţie sau o situaţie discutabilă, atunci trebuie trebuie verificat juridic, odată, şi cu instituţiile abilitate, pe de altă parte. Dar este o vulnerabilitate în acest moment în orice situaţie pentru coaliţia PSD – PNL şi pentru candidatul Cîrstoiu”, a afirmat el.

Întrebat ce crede despre Nicuşor Dan, liderul UDMR a apreciat că „are şanse serioase în acest moment să iasă câştigător pentru al doilea mandat”.

„Are şanse serioase, în acest moment, să iasă câştigător pentru al doilea mandat. Sigur, se pot discuta performanţele lui Nicuşor Dan, dar nu poţi nega că a fost, într-o perioadă extrem de dificilă, o lungă perioadă de vreme fără majoritate în Consiliul general şi nu i-a abandonat pe bucureşteni – asta poţi să spui liniştit despre el. Eu am avut foarte multe dispute cu Nicuşor Dan, când el era la Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”, eu eram ministrul Culturii. (…) Am avut multe, multe contre, dar, aşa cum sunt convins că m-a respectat şi el pe mine şi eu l-am respectat pentru principiile pe care le-a apărat”, a explicat acesta.

Despre Cristian Popescu Piedone, Kelemen Hunor a afirmat: „Nu cred nimic constructiv. Cu metodele lui de a face campanie în 2024 nu se poate. Nu cobori sub un anumit nivel. (…) În perioada de competiţie electorală eu nu mă uit la aceste sondaje, fiindcă nu văd toate datele din spatele sondajelor, nu văd eşantionul exact, nu văd a doua opţiune pentru alegători, nu văd o grămadă de întrebări încrucişate şi date încrucişate. Ceea ce ni se prezintă în această perioadă este mai mult în a convinge pe unii sau pe alţii că e un candidat bun Piedone sau celălalt. Deci nu sondajele trebuie câştigate, ci alegerile”. AGERPRES

Articolul Kelemen Hunor: Cîrstoiu devine o vulnerabilitate pentru PNL-PSD apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks