Deputatul PSD Laurențiu Gîdei a vorbit despre alegerile din 9 iunie, vineri, la B1 TV, și a declarat că PSD și PNL își doresc să obțină „spre 20” de mandate de europarlamentar, „20+ dacă se poate”.
Laurențiu Gîdei (PSD), pe B1 TV, despre alegerile europarlamentare
Întrebată dacă ținta PSD-PNL este de a obține 17 mandate de europarlamentar, social-democratul a spus: „Cred că am dat dovadă nu doar de maturitate, de luciditate și de viziune pentru români și pentru România în contextul actual în care ne aflăm. Șaptesprezece mandate, da, poate fi un target, dar cu siguranță ne dorim spre 20, 20+ dacă se poate, pentru că la momentul acesta pe scena politică din România suntem cea mai bună opțiune pentru români”.
„Această coaliție a demonstrat și demonstrează în continuare că interesul românilor și al României este pus mai presus de orice, pentru că, știți foarte bine, s-a tot discutat de micile neplăceri, de micile scandaluri care au apărut în presă din organizațiile locale, pentru că, trebuie să spunem și să fim foarte sinceri, nu ne-am sudat foarte bine la nivel local”, a continuat deputatul PSD Laurențiu Gîdei.
Gîdei: La nivel local în continuare suntem în competiție electorală
„La nivel local în continuare suntem în competiție electorală pentru câștigarea primăriilor, a consiliilor locale, județene, a majorităților, dar lucrurile acestea se perfecționează. Important este că la București guvernarea merge foarte bine.
Important este că avem niște lideri care ne transmit și nouă încredere în tot ceea ce fac ei și încet-încet înțelegem cu toții rolul acestei coaliții în contextul actual pentru români și pentru România”, a mai declarat deputatul Gîdei.