„𝐏𝐍𝐋 𝐬𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐠𝐞. Guvernul interimar PNL trebuie urgent să demisioneze, iar PNL să intre în opoziție, așa cum a decis conducerea centrală! PNL a decis în mai multe rânduri că vrea să rămână în opoziție. Greșeală fundamentală, dar, foarte bine! Atunci trebuie să fie consecvent, să nu se mai lege de putere și să demisioneze urgent, lăsându-i pe cei care doresc să guverneze țara să formeze un guvern stabil. În schimb, PNL menține România într-o situație de criză fără precedent și dă vina pe alții pentru demiterea guvernului. Judecata acestora o va face poporul, nu PNL. Dacă ține la România, PNL trebuie să facă tot ce ține de el pentru ca țara să aibă un guvern stabil, nu să profite de imposibilitatea tehnică și matematică de a forma un guvern de către forțele pro-europene. Președintele României dorește un guvern din care să facă parte și PNL. România are nevoie de stabilitate, iar fără AUR aritmetica politică este simplă: fie un guvern în jurul PSD, fie unul în jurul PNL”, scrie, pe Facebook, liberalul Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.
„Perversiunea politică apare atunci când PNL, cu doar 12%, vrea să conducă singur țara și, mai grav, refuză să voteze un guvern politic stabil, care nu se poate forma decât prin implicarea PSD și PNL. PNL știe acest lucru, dar continuă să saboteze formarea guvernului, pentru a rămâne cât mai mult la putere, deși guvernul a fost demis.
PNL își sacrifică astfel partidul pentru ambiția unui om și România pentru orgoliul aceluiași om. Când ambiția personală devine mai importantă decât stabilitatea țării, oamenii care au adus voturi sunt îndepărtați, iar partidul este împins deliberat spre irelevanță.
Asta nu mai este politică. Este autodistrugere.
PNL trebuie să rupă această logică: să nu-și sacrifice partidul pentru un om și nici România pentru orgoliul unui om. În partid există oameni valoroși și competenți, care au obligația să servească țara, nu să promoveze retorici prăfuite și penibile de tipul „Cu tine nu!”, „Ba, cu tine da!”, „Trădător ești tu!”, „Ba tu!” și așa mai departe.
PNL trebuie să se întoarcă la identitatea sa de partid conservator, liberal și național, valori abandonate de actuala conducere. Are nevoie de o conducere care să unească partidul, nu să-l dezbine, și care să se întoarcă la români și la electoratul stabil pe care l-a abandonat.
PNL trebuie să se trezească.
Partidul trebuie să servească România!”, spune Tişe.
El mai scrie: „România nu-și mai permite nicio secundă de criză politică, peste criza economică pe care deja o suportă românii.
Președintele Nicușor Dan va nominaliza un prim-ministru. Din acel moment, responsabilitatea este a Parlamentului.
Orice parlamentar care pune România și oamenii înaintea partidului trebuie să voteze un guvern stabil și funcțional. Nu contează culoarea politică, atunci când interesul național este în joc.
Românii nu au nicio vină pentru luptele partidelor, pentru negocierile nesfârșite și pentru războiul pentru funcții și influență.
Am mulți ani de politică în spate și nu mă dezic de acest drum. Dar am și un lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni: am muncit, mi-am făcut datoria și am lăsat în urmă rezultate concrete. Pot sta drept în fața oricui și pot vorbi despre ceea ce am făcut, nu doar despre ceea ce am promis.
Acum este momentul ca oamenii de stat să spună răspicat:
STOP crizei politice! STOP jocurilor de partid! România are nevoie de guvernare, nu de scandal!
Țara nu este moșia nimănui. Funcțiile sunt vremelnice. România și oamenii ei rămân.
Cei care nu sunt capabili să pună interesul țării înaintea propriului interes politic ar trebui să facă un singur lucru: să facă un pas în spate.
PNL, trezește-te!
Ajunge cu bătaia de joc la adresa României!”.
Sursa: Ecopolitic.ro




