Viceprimarul USR al Sectorului 3, Lucian Judele, a declarat joi că edilul Robert Negoiţă ‘mai are puţine zile’ la Primăria Sectorului 3, reamintind că DNA a cercetat biroul acestuia în urmă cu două săptămâni.
‘Acum două săptămâni, DNA a cercetat biroul primarului şi celelalte birouri unde se aflau documente care arată faptul că dânsul construieşte ilegal, că dânsul face ce-şi doreşte în Sectorul 3. Tot acum două săptămâni vă spuneam că în afară de lucrurile pe care DNA le cercetează, ar mai fi şi altele. (…) Domnul primar, în loc să vină să mă contrazică cu probe, a preferat să pună pe ordinea de zi schimbarea mea. Dacă vă aduceţi aminte, acum vreun an, m-a dat afară din primărie, m-a trimis undeva în capătul sectorului, încercând să mă blocheze, să nu mai pot avea audienţe cu cetăţenii’, a spus Judele în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în faţa Primăriei Sectorului 3.
Potrivit acestuia, reprezentanţii PMP ‘au rezistat eroic tuturor tentativelor de corupere’ a votului şi că nu au susţinut, joi, demiterea sa din funcţia de viceprimar. Totodată, i-a cerut lui Negoiţă să participe la şedinţele de Consiliu Local, iar dacă tot îşi deleagă atribuţiile, să le transmită viceprimarului, nu către ‘prieteni din primărie, oameni de încredere care semnează fără nicio problemă toate ilegalităţile puse pe masă’ de către edil.
‘Împreună cu cei de la PMP şi împreună cu o parte din consilierii de la PNL, care se pare că nu sunt de acord cu linia pe care partidul o dă, suntem aici şi încercăm să luptăm în continuare. (…) Să nu uitaţi: puţine zile mai aveţi la Primăria Sectorului 3, vă promit’, a precizat Judele.
El s-a declarat convins că în 2024, USR va fi ‘locomotiva’ pentru câştigarea Primăriei Sectorului 3.
‘În acest moment, pot să vă spun sigur că USR va fi locomotiva pentru câştigarea Primăriei Sectorului 3, aşa cum ar fi trebuit să fie şi în anul 2020. Şi, din păcate, noi, cu bună credinţă, am lăsat acest loc pentru un candidat pe care PNL ni l-a propus, cu foarte puţin timp înaintea alegerilor. De această dată vă promit că în 2024, candidatul la Primăria Sectorului 3 va fi din partea USR. (…) Cred că aţi văzut care este susţinerea PNL de astăzi (la proiectul privind eliberarea din funcţie a viceprimarului – n.r.). PNL-ul de astăzi a votat în mare parte cu Negoiţă’, a spus el.
Judele a menţionat că în urmă cu an i-au fost ridicate toate atribuţiile şi că pe site-ul primăriei nu are nici măcar un număr de telefon sau o poză.
‘Astăzi, Robert Negoiţă, chiar dacă a plătit bani grei, pentru o parte din colegii consilieri de la PNL, acest vot nu a trecut. Cetăţenii au mai câştigat încă o dată astăzi. În 2020, USR a acceptat pentru un bine mai mare candidatul PNL la Sectorul 3. I-a făcut campanie şi a crezut în vorbele celor de la PNL, care la acea vreme aveau sute de postări şi luări de cuvânt în care arătau ilegalităţile domnului Negoiţă. Astăzi, o parte din PNL votează cot la cot propunerea plătită de către domnul primar. Vreau să-i asigur atât pe cetăţeni, cât şi pe colegii de la PNL că acest lucru nu va rămâne aşa. Vreau să vă asigur pe toţi: atât timp cât voi mai sta în această primărie, mă voi asigura până la ultimul meu minut că toate ilegalităţile pe care Robert Negoiţă le face în această primărie vor fi auzite de către toţi cetăţenii Sectorului 3’, a precizat el.
Proiectul privind eliberarea din funcţia de viceprimar al Sectorului 3 a lui Ştefan-Lucian Judele a fost respins de Consiliul Local în şedinţa de joi.
Pentru demiterea lui Ştefan-Lucian Judele din funcţie s-au exprimat 17 consilieri locali, iar trei au votat ‘împotrivă’. Reprezentanţi ai grupului consilierilor locali PMP, respectiv USR au anunţat că nu vor ridica buletinele de vot pentru acest proiect. Pentru a fi adoptat acest proiect era nevoie de majoritate calificată – 21 voturi favorabile.