Deputatul neafiliat în Parlamentul European Luis-Vicențiu Lazarus (NI) cere Comisiei Europene să vină cu un plan concret de sprijinire a regiunilor vulnerabile, bazat pe acțiuni clare și eficiente.
Redăm în continuare, integral, pozitia deputatului neafiliat în Parlamentul European Luis-Vicențiu Lazarus (NI):
Ciclonul devastator care a lovit insula La Réunion este o dovadă a vulnerabilității anumitor regiuni din Uniunea Europeană în fața schimbărilor climatice.
Furtunile, inundațiile și incendiile distrug comunități întregi, punând în pericol vieți, economii locale și infrastructuri esențiale.
Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri concrete și eficiente. Sprijinirea regiunilor afectate nu trebuie să fie doar un gest simbolic, ci un angajament ferm.
Fondurile europene de urgență trebuie accesate și distribuite echitabil, fără blocaje birocratice. Trebuie să ne asigurăm că resursele ajung acolo unde este cea mai mare nevoie – la comunități, la agricultori, la întreprinderile locale.
Trebuie să regândim strategia de prevenție. Uniunea Europeană investește miliarde în politici „verzi” teoretice, dar ignoră măsuri simple și eficiente, precum modernizarea infrastructurii critice, sprijinirea agriculturii reziliente și dezvoltarea unor sisteme de avertizare timpurie mai performante.
Cer Comisiei Europene să vină cu un plan concret de sprijinire a regiunilor vulnerabile, bazat pe acțiuni clare și eficiente. Uniunea trebuie să își protejeze cetățenii, nu doar să își propună obiective abstracte pentru următoarele decenii. O Europă puternică este o Europă care își apără comunitățile în fața dezastrelor, în mod real și imediat.
Răspunderea îi revine exclusiv deputatului care finanțează această activitate politică și de informare. Parlamentul European nu este responsabil pentru nicio eventuală utilizare a informațiilor conținute în prezentul document.