Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Barcelona, s-a autosesizat în baza informațiilor apărute public cu privire la un accident feroviar produs în dimineața zilei de 7 decembrie 2022, în stația Moncada y Reixac din Catalunia, soldat cu rănirea a 75 de persoane.
În acest context, reprezentanții consulatului general au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile spaniole, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Potrivit informațiilor preliminare obținute de la reprezentanții poliției regionale spaniole, răniții au fost transportați la o unitate medicală pentru a beneficia de asistență de specialitate, iar ancheta autorităților locale este în curs de desfășurare. Autoritățile spaniole au comunicat reprezentanților oficiului consular că datele referitoare la cetățenia persoanelor rănite vor fi transmise ulterior, dacă va fi cazul.
MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Barcelona nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident. Reprezentanții oficiului consular continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223; +34 934 340 220, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: +34 661 547 853.
Articolul MAE, despre accidentul feroviar din Catalunia: Nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident apare prima dată în Ecopolitic.