Managerul Spitalului Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu’, Maria Enescu, atrage atenţia asupra situaţiei dificile de la Camera de gardă a unităţii medicale, în condiţiile care lipsa de personal este ‘foarte mare’, iar asistentele sunt epuizate.
Enescu a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, că şefii de secţie au transmis un memoriu prin care au cerut închiderea Camerei de gardă, dar se caută soluţii pentru evitarea acestei situaţii, în contextul în care există mulţi copiii bolnavi de gripă sau rujeolă.
‘Da, există riscul (închiderii Camerei de gardă), pentru că nu ne-au deblocat posturile. Noi am făcut eforturi şi am acoperit Camera de gardă, deocamdată, dar asta nu o să ţină la nesfârşit, pentru că personalul este epuizat. Trebuie să facem din nou memorandum, ca să deblocheze posturile. Dar, situaţia aceasta nu se întâlneşte doar în spitalul nostru, ci în toate spitalele care aparţin de Primărie. Şefii de secţie au făcut un memoriu către manager ca să închidem Camera de gardă, dar vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare’, a explicat Maria Enescu.
Ea a menţionat că la nivelul spitalului există numărul necesar de medici, dar din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente.
Potrivit managerului Spitalului ‘Dr. Victor Gomoiu’, situaţia este tensionată şi în rândul părinţilor care trebuie să aştepte la Camera de gardă. În prezent, există o singură asistentă pe tură la nivelul fiecărei secţii, în care sunt internaţi între 25 ţi 31 de copii. ‘Spitalul e plin’, iar personalul medical ajunge ‘la epuizare’, a completat Enescu.
‘Asistentele, în mod normal, lucrează 12 cu 24, iar ca să asigurăm turele la Camera de gardă am mai dat asistente de prin secţii, unde s-a mai putut, dar şi acolo nevoia este destul de mare. Pentru început, am mai limitat, mai comasăm nişte secţii. Vedem ce-o să facem. Eu, ca manager, nu pot lua hotărârea să închid Camera de gardă şi să las pacienţii să stea cu zecile de ore la un triaj. Dacă aş închide Camera de gardă la ora 19,00, până a doua zi dimineaţă vă daţi seama ce ar fi. Nu suntem spital de urgenţă, dar la spitalele de urgenţă se stă deja cinci-şapte ore la coadă. Dacă am închide şi noi, timpul de aşteptare ar fi groaznic. Spitalul e plin de copii, nu pot să fac aşa ceva. Datoria noastră, ca manageri, e să găsim soluţii. Trebuie să găsim soluţii, să trecem hopul acesta. Mai ales acum, în perioada sărbătorilor, e jale. Şi acum stăm cu Poliţia aici, pentru că unii părinţii sunt foarte recalcitranţi şi agresează personalul medical; după ce că e puţin, mai e jignit, înjurat şi aşa mai departe’, a transmis Maria Enescu.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a cerut de patru ori deblocarea posturilor pentru spitalele din Capitală, în memorandumuri transmise Guvernului pe parcursul anului trecut.
Enescu a informat că în următoarele zile vor avea loc întâlniri la nivelul ASSMB şi se va lua o decizie privind transmiterea unui nou memorandum. De asemenea, spitalul a informat Primăria Capitalei asupra situaţiei existente.
‘E curtea plină. În spaţiul în care trebuie să stea salvările am pus aer condiţionat şi căldură să nu stea copilaşii în frig. Dar, la triaj e curtea plină’, a menţionat Enescu.
În noiembrie 2023, directoarea generală a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Oana Sivache, atrăgea atenţia asupra lipsei personalului din unităţile sanitare, subliniind că a solicitat de patru ori deblocarea posturilor.
Potrivit acesteia, spitalele nu mai au suficienţi medici şi duc lipsă de personal TESA, fiind ‘în pericol însăşi funcţionalitatea şi continuitatea’ activităţii medicale.
‘Am încercat să deblocăm posturile din spitale printr-un memorandum, urmat de trei reveniri. Fără răspuns! Toate demersurile noastre au fost ignorate de Guvern, fiind, probabil, şi insuficient susţinute de ministrul Sănătăţii sau de cel al Dezvoltării. E regretabil că pacienţii sunt împărţiţi în mod discriminatoriu (cei din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii versus cei din spitalele din subordinea Primăriilor sau Consiliilor judeţene). Majoritatea oamenilor nici nu ştiu ce instituţie administrează spitalul în care ei solicită ajutor medical! Nici nu ar trebui să conteze’, susţinea Sivache, conform unui comunicat transmis de ASSMB.