Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare marchează 50 de ani de activitate oferită locuitorilor din judeţul Maramureş, a informat marţi, pe pagina de socializare, managerul unităţii medicale, Alexandru Oros.
El a punctat că la momentul deschiderii, în ianuarie 1972, spitalul băimărean avea 1.200 de paturi şi fusese dotat cu cea mai modernă aparatură din ţară, cum se mai găsea numai la unităţile medicale din Bucureşti.
‘În urmă cu 50 de ani, în 11 ianuarie 1972, a avut loc inaugurarea noului spital cu 1.200 de paturi din municipiul Baia Mare, ‘o adevărată citadelă a ocrotirii sănătăţii’, cum a fost numit în cadrul manifestărilor de atunci, deschise de Dan Enăchescu, ministrul Sănătăţii de la acea vreme şi doctorul Constantin Opriş, directorul spitalului. Încă de atunci, Spitalul şi-a fixat cele mai înalte standarde medicale, fiind dotat, după Bucureşti, cu cea mai modernă aparatură din ţară. Iar dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă a standardelor şi serviciilor a devenit un deziderat constant, pentru care echipa spitalului, de ieri şi de azi, a muncit cu devotament şi dedicare. Însă, dincolo de proiecte, clădiri, aparatură, investiţii şi cifre, stau cei care vreme de 50 de ani şi-au pus viaţa, puterea şi priceperea în slujba maramureşenilor’, a spus Alexandru Oros.
Managerul SJU Baia Mare a mai subliniat în mesajul său că cei 50 de ani de activitate medicală obligă la servicii medicale mult mai bune.
‘Se spune că, la 50 de ani, nu îmbătrâneşti, ci devii mai bun. Îmi doresc ca, împreună cu toţi colegii mei, să ne asumăm datoria de onoare de a construi un viitor pe măsura trecutului impresionant al acestui spital, având convingerea că, dacă ne iubim profesia, iubim oamenii şi ne dedicăm lor, totul este posibil’, a mai spus managerul Alexandru Oros. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)