Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare este implicat într-un proiect educativ care prevede deschiderea unei facultăţi de medicină care să funcţioneze în municipiul Baia Mare, a anunţat, marţi, managerul unităţii medicale, Alexandru Oros.
‘Există deja un protocol semnat cu cei implicaţi în proiect, iar după evaluarea în teren a comisie ARACIS- Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior care va evalua spaţiile unde s-ar putea desfăşura cursurile, activitatea propriu-zisă să poată fi demarată. Cel mai probabil până la sfârşitul acestui an, activităţile pedagogice să demareze(…)Intenţia noastră este să dezvoltăm această ramură universitară, suntem interesaţi să avem asistenţi medicali, medici dar şi colaboratori foarte bine pregătiţi, iar preocuparea noastră demonstrează că ne gândim la viitor’, a spus Alexandru Oros.
Managerul SJU Baia Mare a fost de părere că, studenţii care se vor pregăti la viitoarea facultate de medicină vor deservi inclusiv entităţile medicale din oraş.
‘Trebuie să dezvoltăm această ramură universitară care e în folosul nostru, dar şi a altor entităţi medicale care funcţionează în judeţul Maramureş’, a mai adăugat Alexandru Oros.
Anterior acestei iniţiative, în municipiul Baia Mare a funcţionat o perioadă de timp o facultate de farmacie, ca filială a Universităţii ‘Vasile Goldiş’din Arad, însă a fost închisă.
În municipiul Baia Mare mai activează Centrul Universitar Nord, dar şi mai multe facultăţi aflate în subordinea Universităţilor Bogdan Vodă şi Vasile Goldiş.