Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, a solicitat vineri renegocierea şi creşterea valorii punctului pentru serviciile medicale acordate de medicii de familie şi de cei din ambulatoriu de specialitate.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.
Valoarea punctelor calculată de CNAS este următoarea: pentru punctul per capita – 7,7 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară – 6,2 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – 3,3 lei.
‘Aş vrea să încep prin a face un apel către unitate în rândul corpului medical. Nu trebuie să existe disensiuni între medici, între medicii din spitale şi medicii din ambulatoriul de specialitate, dintre medicii de familie şi ambulatoriu de specialitate, dintre medicii care lucrează în sistemul de stat şi privat, între medici şi asistente. (…) Este nevoie de unitate în cadrul corpului medical. (…) Susţinerea fermă pentru renegocierea valorii punctului de servicii şi acest lucru trebuie să se facă în contextul renegocierii acestei valori a punctului cu CNAS. Am avut discuţii şi la nivelul Casei Naţionale şi sunt de acord să se poarte aceste renegocieri pentru valoarea punctului. Aceste lucru trebuie făcut prin discuţii, negociere la nivelul Casei, dar respectând tot ceea ce se numeşte parcursul procedural. Sunt convinsă şi trebuie să găsim soluţii pentru renegocierea şi pentru creşterea valorii punctului’, a declarat Cătălina Poiană, la o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, CMMB îşi doreşte ca medici să fie plătiţi pe criterii de performanţă.
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, Cosmin Alexandrescu, a afirmat că valoarea punctelor afişate în transparenţă de CNAS a scăzut cu 30% faţă de anul trecut.
‘Valoarea actuală înseamnă o reducere de 30% aproximativ a bugetului pentru medicina de ambulatoriu şi medicina de familie. Corelată cu modificările fiscale de la sfârşitul anului trecut, cu creşterile de preţuri şi de fiscalitate vor duce la o scădere a veniturilor medicilor cu 40 până la 50% faţă de momentul actual. (…) Ce vor face medicii din localităţile ceva mai mici, unde din cauza populaţiei mai reduse nu pot face numărul maxim de consultaţii posibile. Ce soluţii au? Să îşi închidă cabinetele. (…) 6.000-7.000 de medici ar fi direct afectaţi. (…) Nu dorim să se ajungă la o confruntare, dorim să se rezolvăm lucrurile prin discuţii logice. Dar de data aceasta dacă nu se va reuşi să aplanăm situaţia şi nu se va reuşi o echilibrare a valorii punctului la nivelul cel puţin al anului trecut, pericolul este clar – colegii nu vor mai semna acte adiţionale de la 1 februarie. Au actul adiţional semnat până la 31 ianuarie. (…) Dacă punctul nu va creşte, nu vor mai semna acte adiţionale. Vor închide. (…) Practic o treime din populaţia României ajunge în ambulatoriu’, a explicat medicul.
El a spus că vor fi afectaţi aproximativ 5-6 milioane de pacienţi.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a susţinut revenirea la valoarea de anul trecut a punctelor.
‘Discutăm într-un moment în care această scădere de valori vine după trei luni în care veniturile noastre au fost furnizate parţial. (…) După ce nouă ne-au crescut veniturile anul trecut şi ca urmare noi am crescut salariile angajaţilor noştri, acum ce o să facem, o să le scădem salariile din nou înapoi de unde ne-am întors? (…) La ora actuală cam toate judeţele s-au întrunit în şedinţe de urgenţă şi au constituit celule de criză şi o să vedem exact cu colegii din toate judeţele ce se întâmplă. Activitatea noastră este contractată până la finalul lunii ianuarie prin act adiţional, după care ar trebui să încheiem acte adiţionale pe aceste valori care ne-au fost comunicate. (…) Cu toţi ne dorim negociere. Să revenim la valorile dinainte. (…) Noi suntem cei care consultăm 70 şi ceva la sută din populaţia ţării’, a spus medicul de familie.