Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, le-a transmis vineri, colegilor din coaliţie, ‘care au întrebări sau dubii’ legate de Agenţia Naţională pentru Infrastructură în Sănătate, că înfiinţarea acesteia a fost negociată cu partenerii politici de la guvernare.
‘Agenţia Naţională pentru Infrastructură în Sănătate este un proiect prevăzut în programul de guvernare, care a fost negociat cu partenerii de coaliţie. Dacă pentru aceştia există întrebări sau dubii legate de obiectivele, modul de funcţionare, de finanţare a acestei agenţii, le răspund cu plăcere. Obiectivele agenţiei sunt tocmai de a gestiona proiectele de infrastructură majoră, majoritatea fiind în subordinea MS’, a declarat Mihăilă, într-o conferinţă de presă la Braşov.
Ea a menţionat că, pentru proiectele de infrastructură sanitară care sunt ale autorităţilor locale, Agenţia Naţională pentru Infrastructură în Sănătate poate să ofere consultanţă.
‘Agenţia are, de asemenea, rol de reglementare, pentru că este clar că în România lipsesc sau sunt insuficiente reglementările, sau sunt învechite reglementările care privesc criteriile de calitate în acest domeniu, de exemplu ceea ce avem ca instalaţii, de aceea e nevoie ca la nivelul ministerului să existe personal specializat – ingineri, arhitecţi care să fie dedicaţi acestor proiecte’, a menţionat ministrul Sănătăţii.