Un număr 10.330 de candidaţi s-au înscris la concursul naţional de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, care va avea loc duminică, informează Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, aceştia vor concura pe 5.866 de locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale.
‘Ministerul Sănătăţii, împreună cu cele şase Universităţi de Medicină şi Farmacie, organizează duminică, 20 noiembrie 2022, concursul naţional de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Anul acesta s-au înscris la concurs 10.330 de candidaţi. Aceştia vor concura pentru un număr de 5.866 locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale, pentru cele 3 domenii de pregătire: 4.734 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 621 locuri pentru domeniul medicină dentară şi 511 locuri şi posturi pentru domeniul farmacie’, susţine Ministerul Sănătăţii.
Concursul se va desfăşura în şase centre universitare medicale: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.
‘Echipa Ministerului Sănătăţii ia toate măsurile pentru a evita apariţia de disfuncţionalităţi în procesul de organizare, pentru ca toţi candidaţii să beneficieze de aceleaşi condiţii optime de desfăşurare a concursului’, se arată în comunicat.