AcasăPoliticaMinistrul Energiei: Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite la...

Ministrul Energiei: Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja afirmă că suntem pregătiţi pentru gerul care este anunțat în România. ”Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%, diferența față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de peste 176 milioane metri cubi. La cum a decurs iarna până acum, dar chiar și în condiții mai grele, cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, spune el. 
  • “Vine gerul, dar suntem pregătiți. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%, diferența față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de peste 176 milioane metri cubi. La cum a decurs iarna până acum, dar chiar și în condiții mai grele, cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat și ceea ce producem (am produs și astăzi peste 26 de milioane de metri cubi zilnic, la un consum – astăzi – de 40,6 milioane metri cubi).

Gradul de umplere a lacurilor energetice este tot în jurul valorii de 75%, iarăși un nivel bun pentru o producție optimă de energie din surse hidro. Și în situația sistemului energetic de astăzi am fost exportatori de energie electrică, pe fondul unui consum redus de 5329 MW.

În 2024 și în anii următori vor fi puse în funcțiune capacități suplimentare de mii de MW producție energie electrică, iar din 2027 vor intra și gazele din perimetrul Neptun Deep, care vor transforma România în producătorul numărul 1 din Europa și vor dubla efectiv producția națională de gaze naturale. Toate aceste investiții vor aduce locuri de muncă mai bine plătite și facturi mai mici pentru toți românii.

  • Așadar, sunt vești bune la început de an pentru energia României. Rămâne să o ținem așa tot anul, cu energie pentru consumul intern și cu energie bună pentru a ne duce la bun sfârșit toate proiectele.

Înainte, împreună!”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Articolul Ministrul Energiei: Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93% apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks