AcasăPoliticaMinistrul Raluca Turcan, invitată de USR la Comisia de cultură din Camera....

Ministrul Raluca Turcan, invitată de USR la Comisia de cultură din Camera. Aceasta va veni pe 4 septembrie

Ministrul Raluca Turcan a fost invitată de USR la Comisia de cultură din Camera Deputaţilor pentru a prezenta impactul estimat al unor măsuri de comasare, desfiinţare sau tăiere a finanţării asupra instituţiilor publice de cultură.

Turcan a confirmat prezenţa pentru data de luni, 4 septembrie, după şedinţa de plen de la Camera Deputaţilor, a informat, luni, un comunicat al Uniunii Salvaţi România.

„Îmi doresc să avem cu doamna ministru Turcan o discuţie onestă şi aplicată despre modul în care vede domnia sa impactul măsurilor de comasare, desfiinţare, transfer, tăiere a finanţării pentru instituţiile publice de cultură pe care Guvernul le anunţă de câteva săptămâni şi care, până la urmă, vor trebui supuse aprobării Parlamentului. Mă interesează în mod deosebit ce se va întâmpla cu Direcţiile judeţene de cultură, fiindcă, fără ele, Ministerul Culturii va lăsa patrimoniul în braţele oricăror interese dubioase lipsite de orice control, iar distrugerea patrimoniului cultural naţional este absolut intolerabilă”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.

Conform USR, zeci de muzee din ţară, printre care „Enescu”, „Brâncuşi” sau „Brătianu”, „sunt în pericol să-şi închidă porţile dacă se aprobă ordonanţa de comasare a instituţiilor vehiculată” de Guvernul PSD – PNL.

„Mai mult, transferul Direcţiilor judeţene de cultură în subordinea Consiliilor judeţene va facilita tentativele rechinilor imobiliari de a distruge patrimoniul cultural pentru a ridica noi blocuri în locul siturilor arheologice sau monumentelor istorice. Acest transfer va duce la scăderea drastică a standardelor de avizare şi, implicit, la creşterea presiunii asupra funcţionarilor publici, experţi în domeniile lor de activitate”, se arată în comunicat.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministrul Raluca Turcan, invitată de USR la Comisia de cultură din Camera. Aceasta va veni pe 4 septembrie apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks