Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat Declaraţia privind Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E), care îşi propune reducerea numărului acestora.
Conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis, luni, AGERPRES, planul este dezvoltat de European Stroke Organization şi Stroke Alliance for Europe, trebuie implementat până în 2030 şi îşi propune reducerea numărului de accidente vasculare cerebrale şi a consecinţelor acestora pe termen lung.
Declaraţia cuprinde patru obiective majore care trebuie atinse până în 2030: reducerea cu 10% a numărului de accidente vasculare cerebrale, tratarea a cel puţin 90% dintre pacienţii cu accident vascular cerebral într-o unitate specializată (‘stroke unit’) ca prim nivel de îngrijire, dezvoltarea de planuri naţionale privind accidentul vascular cerebral care să acopere întregul lanţ de îngrijire, dezvoltarea şi implementarea de strategii pentru intervenţii multisectoriale de sănătate publică cu impact favorabil asupra bolilor cerebrovasculare.
Prin semnarea acestei Declaraţii, Ministerul Sănătăţii va susţine dezvoltarea şi implementarea unor măsuri la nivel naţional, cu scopul de a îmbunătăţi întregul lanţ de îngrijire a pacienţilor cu accident vascular cerebral, inclusiv dezvoltarea de strategii de prevenţie primară şi secundară, îmbunătăţirea serviciilor de medicină de urgenţă, optimizarea managementului cazurilor acute de accident vascular cerebral, asigurarea accesului la reabilitare şi îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor pe termen lung.
Ministerul Sănătăţii va lucra pentru implementarea acestor măsuri în colaborare cu partenerii profesionali de la nivel naţional (Comisia de Neurologie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Societatea de Neurologie din România) şi internaţional (European Stroke Organization, World Stroke Organization şi European Federation of Neurorehabilitation Societies).
În acest context, semnarea Declaraţiei se încadrează în obiectivele Strategiei Naţionale de Sănătate 2023-2030 şi a Strategiei Naţionale pentru Boli Cardiovasculare şi Cerebrovasculare din România, proiect iniţiat de Ministerul Sănătăţii şi coordonat de prof. univ. dr. Dragoş Vinereanu şi prof. univ. dr. Dafin F. Mureşanu, membrii corespondenţi ai Academiei Române. Aceste strategii vor funcţiona în sinergie cu declaraţia Stroke Action Plan for Europe, pentru a consolida eforturile de prevenire şi tratare a accidentelor vasculare cerebrale în ţara noastră.
Accidentul vascular cerebral reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate la nivel global. Studiile arată că, în absenţa implementării unor măsuri eficiente, povara accidentelor vasculare cerebrale ar putea creşte cu 25% în următorul deceniu.