Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni într-o conferinţă de presă că în prezent nu există un deficit de medicamente oncologice.
‘Doamna director de la Politica Medicamentului se află în legătură cu domnul manager de la Institutul Oncologic Bucureşti. În momentul acesta, în piaţă nu există un deficit de medicamente oncologice. Acesta este un aspect. Al doilea aspect – doamna director a analizat şi a cerut UNIFARM situaţia stocurilor pe aceste medicamente oncologice şi a solicitat de asemenea comisiilor de specialitate, comisiilor de oncologie necesarul pentru următoarele şase luni. Autorizaţie de nevoi speciale, nu perioade valabilitate, este într-adevăr depăşită şi vom face împreună demersurile pentru a le reintroduce în circuit’, a spus Ioana Mihăilă.
Ministerul Sănătăţii anunţa săptămâna trecută că există discontinuităţi de aprovizionare la Institutul Oncologic Bucureşti pentru 16 medicamente citostatice şi alte 3 medicamente adjuvante necesare efectuării tratamentului pacienţilor care suferă de cancer, această situaţie datorându-se ‘unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziţii centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent’.
MS susţinea atunci că echipa de conducere a IOB ‘a luat deja’ măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienţilor şi a informat ministerul că miercuri a fost finalizată, în regim de urgenţă, o procedură de negociere pentru medicaţia lipsă, urmând ca apoi produsele să fie disponibile.
‘Am solicitat echipei de conducere a institutului să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziţie. Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situaţii să nu mai apară în viitor şi pacienţii să beneficieze, la timp, de medicaţia necesară pentru asigurarea tratamentului, conform protocoalelor terapeutice’, a mai declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii.