AcasăStiri generaleModificarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe - discutată...

Modificarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe – discutată la Ministerul Culturii

Proiectul de lege privind transpunerea directivelor europene incidente în materia drepturilor de autor s-a aflat pe agenda unei întâlniri desfăşurate, marţi, la sediul Ministerul Culturii cu reprezentanţi ai organismelor de gestiune colectivă, utilizatorilor şi ai autorităţii de reglementare ORDA- Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Culturii, transmis miercuri AGERPRES, la întrevedere au luat parte ministrul Lucian Romaşcanu şi secretarul de stat Andras Istvan Demeter.

În perioada imediat următoare, observaţiile ‘constructive’ ale participanţilor la întâlnire pe textul actului normativ vor fi transmise în scris către Ministerul Culturii, care va face demersurile necesare pentru ca forma finală a legii de implementare a directivelor europene să reflecte şi realităţile acestui domeniu, se arată în comunicat.

România are obligaţia de a transpune în legislaţia naţională, până la data de 23 februarie, Directiva UE 790/2019 referitoare la copyright şi Directiva UE 789/2019 referitoare la transmisiile prin cablu şi satelit.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks