Peste 500 de farmacii care efectuează operaţiuni cu medicamente care conţin Oxicodonă şi Fentanyl vor fi controlate în următoarea perioadă, anunţă luni Ministerul Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
”Colaborarea cu instituţiile abilitate în desfăşurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor subordonate. Încă din data de 18 septembrie, inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalităţii eliberării medicamentelor care conţin Oxicodonă şi Fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unităţi farmaceutice (farmacii) care efectuează operaţiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă”, precizează comunicatul MS.
Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea şi controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea şi distrugerea medicamentelor stupefiante şi psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienţi ce nu le mai utilizează.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii, în baza planului anual de inspecţii, a demarat acţiuni de inspecţie, anterior anchetei în cauză, şi care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecţii va fi extinsă, în vederea asigurării că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate.
În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ANMDMR şi cu alte instituţii implicate în acest domeniu, va iniţia un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activităţile cu medicamente psihotrope şi stupefiante, precizează comunicatul menţionat.
Pe 21 septembrie, procurorii DIICOT şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog au efectuat trei percheziţii domiciliare în Capitală, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, cu comprimate de Fentanil şi Oxicodonă, care reprezintă cele mai periculoase droguri existente în prezent pe piaţă.
Potrivit DIICOT, în perioada 2022 – 2023, angajatul unui operator economic de profil a comercializat în mod repetat droguri de mare risc, şi anume peste 10.000 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Fentanil, aproximativ 700 de comprimate de Oxicodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 de plasturi ce conţin ca substanţă activă Fentanil şi comprimate de codeină. AGERPRES / (AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă)