Acasă652Mureş: Finanţare de 10 milioane euro în proiectul de cercetare a metodelor...

Mureş: Finanţare de 10 milioane euro în proiectul de cercetare a metodelor personalizate în tratamentul AVC legat de fibrilaţia atrială

Şefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, dr. Theodora Benedek, a anunţat, marţi câştigarea unei finanţări de 10 milioane de euro prin programul Horizon Europe al UE, pentru un proiect de cercetare a unor metode personalizate în tratamentul accidentului vascular cerebral (AVC) legat de fibrilaţia atrială.

‘Comisia Europeană a anunţat astăzi că proiectul ‘Health virtual twins for the personalised management of stroke related to atrial fibrillation’, pe care l-am depus în martie, a fost selectat pentru finanţare prin programul Horizon Europe al UE. În consorţiul proiectului, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş este partener cu 19 centre de excelenţă, universităţi şi companii de cercetare, din 9 ţări europene. Proiectul, în valoare de 10 milioane de Euro, îşi propune să identifice metode personalizate de prevenţie şi tratament al stroke-ului la pacienţii cu fibrilaţie atrială, pornind de la crearea unui ‘geamăn digital virtual’ al pacientului’, a arătat dr. Theodora Benedek, pe Facebook.

Potrivit doctorului Theodora Benedek, după proiectul DISCHARGE, acesta este al doilea proiect de cercetare de mare anvergură, finanţat de Comisia Europeană, pe care echipa coordonată de ea îl câştigă şi îl derulează prin Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş.

Proiectul DISCHARGE a fost coordonat de Universitatea din Berlin/Spitalul Charité şi a demonstrat că Angio Computer Tomografia Cardiacă poate fi o alternativă neinvazivă la cateterismul cardiac pentru pacienţii cu suspiciune de boală coronariană.

În România, studiul clinic a fost coordonat de către prof. univ. dr. Theodora Benedek, şefa Clinicii de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş, profesor la UMFST Târgu Mureş, cea care a coordonat centrele participante din Europa de Est.

La studiul realizat şi publicat în New England Journal of Medicine (NEJM) au contribuit şi alţi patru medici cardiologi din Târgu Mureş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks