Acasă652Mureş: Laborator de Radioterapie în valoare de peste 18 milioane lei, inaugurat...

Mureş: Laborator de Radioterapie în valoare de peste 18 milioane lei, inaugurat de ministrul Sănătăţii la Spitalul Judeţean

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a inaugurat, luni, la Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, noul laborator de radioterapie, în valoare totală de peste 18 milioane lei, în cadrul proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – îmbunătăţirea Eficienţei Sistemului Sanitar, finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

‘Sunt extrem de impresionat de lucrul care a fost făcut aici, la Târgu Mureş, pentru că ministerul derulează un program care îşi demonstrează, cred eu, eficienţa (…) Este foarte importantă şi partea de construcţie care să asigure toate condiţiile necesare, inclusiv cele de radioprotecţie (…) Le mulţumesc colegilor de la unitatea de Bancă Mondială din Ministerul Sănătăţii, le mulţumesc pentru implicare şi pentru faptul că au dus la bun sfârşit acest proiect important într-o zonă de patologie care, ştiţi bine, face subiectul unei strategii la nivel european. Şi România a aprobat prin lege planul naţional de control şi de combatere a cancerului şi o astfel de strategie are nevoie de un anumit tip de abordare care a fost deja făcută, cel puţin, în domeniul radioterapiei. În acest an, nu mai puţin de 7 astfel de echipamente au fost instalate în ţară. Cinci dintre ele au primit deja autorizaţie de la CNCAN, care e autoritatea care acordă autorizaţia de funcţionare pentru echipamentele care utilizează radiaţii’, a declarat ministrul Rafila, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii a arătat că acesta este un semnal extrem de puternic, pentru că deja în România are o medie a acestor echipamente de circa 3,5 la 1 milion de locuitori şi se apropie de media europeană.

‘Poate că în alte domenii suntem încă departe de media europeană în anumite privinţe. În ceea ce priveşte echipamentele de radioterapie, inclusiv cele din zona privată, pentru că sunt şi astfel de instituţii care furnizează servicii care sunt decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, ne apropiem şi noi de 4 (la 1 milion de locuitori, n.r.) deci de media europeană. Lucrul ăsta este îmbucurător, pentru că discutăm nu numai de faptul că există echipamente, ci că sunt echipamente care permit, pe de o parte, reducerea timpilor de expunere pentru pacienţi, sunt de mult mai mare precizie în terapie şi ele sunt cuplate într-un concept integrat, pentru că radioterapia singură este insuficientă’, a susţinut Rafila.

Ministrul Sănătăţii a remarcat faptul că la reuşita construirii noului laborator de radioterapie de la Târgu Mureş a contribuit parteneriatul între Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Mureş şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Ovidiu Gârbovan, a precizat că în luna decembrie 2017 a fost realizat Studiul de fezabilitate pentru construcţia noului buncăr de radioterapie, în 2019 au fost finalizate lucrările, în valoare de circa 6 milioane de lei, dintre care peste 1,2 milioane lei au fost alocate de Consiliul Judeţean Mureş şi 4,5 milioane de lei de către Ministerul Sănătăţii.

Aparatura din cadrul laboratorului de radioterapie a costat 12 milioane de lei.

Şefa Secţiei de Oncologie Medicală şi Radioterapie a SCJ Mureş, dr. Cornelia Togănel, a precizat că pe echipamentul din nul laborator zilnic pot fi încărcaţi aproximativ 50-60 de pacienţi.

‘Sunt două tehnici de tratament conformaţional care permit să iradiezi în condiţii optime volumul tumoral pe care îl delimitezi atunci când faci planul de tratament. Urmare a acestui fapt este că iradiază mult mai puţin ţesuturile sănătoase din jur, deci obţinem nişte rezultate mult, mult mai bune, cu efecte secundare mult, mult reduse în ţesuturile sănătoase (…) Cu cât dozele administrate pot fi mai mari, cu atât şansa de vindecare a unui pacient cu tumori maligne este mai mare, pentru că trebuie să ştiţi că aceste aparate au puterea de a vindeca cancerul până la anumite dimensiuni şi pe anumite localizări. Deci aceste tehnici permit să facem această escaladare de doză necesare pentru a obţine controlul local în bolile neoplazice. Deci este într-adevăr un câştig foarte mare să avem un serviciu, o asemenea dotare, care, în primul rând, vine în folosul pacienţilor cu tumori maligne’, a declarat dr. Cornelia Togănel.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks