Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare la imobilele unor persoane bănuite de falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate străine şi înşelăciune, după ce ar fi achitat un telefon mobil cu euro, asupra cărora există suspiciunea că ar fi fost contrafăcuţi.
‘La data de 19 decembrie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare, la imobilele unor persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de falsificare de monede străine, punere în circulaţie de valori falsificate străine şi înşelăciune. Activitatea s-a desfăşurat în judeţul Mureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. În fapt, s-a reţinut că, la data de 20 noiembrie 2022, o persoană ar fi vândut unei alte persoane un telefon mobil, pentru 1.100 de euro, cumpărătorul achitând contravaloarea acestuia cu 22 de bancnote, cu valoarea nominală de 50 de euro, existând bănuiala că ar fi fost contrafăcute’, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat de presă.
Potrivit IGPR, în urma activităţilor desfăşurate au fost identificaţi doi bărbaţi, de 30 şi 36 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor, care au fost reţinuţi.
‘Anterior, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş a reuşit identificarea şi ridicarea telefonului mobil, care face obiectul infracţiunii de înşelăciune, din posesia unei terţe persoane, căreia persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor i l-ar fi vândut. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe bunuri, în vederea continuării cercetărilor. Cei în cauză au fost conduşi la audieri, faţă de aceştia, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore’, a arătat IGPR.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, acţiunea beneficiind şi de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş.