Coordonatoarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) SMURD Târgu Mureş, dr Maria Salanţa, a atras atenţia, miercuri, asupra regulilor de utilizare a dronelor, după ce, în urmă cu două seri, un astfel de aparat a fost observat în apropiere de heliport, la momentul aterizării unui elicopter.
‘În data de 26 decembrie, în jurul orei 17,00, înainte de aterizarea elicopterului SMURD, mecanicul care era la sol a observat o dronă care nu era pe traseul de aterizare, ci un pic mai departe. A informat piloţii care au sunat la turnul de control, unde nu existau informaţii despre vreo dronă care zboară în acel perimetru. Ca urmare, piloţii au fost foarte atenţi şi după ce s-au asigurat că pe traseul de aterizare nu este nicio dronă, au aterizat în siguranţă. Dar după ce au aterizat au văzut drona la o distanţă de aproximativ 500 de metri, însă nu pe traseul lor de zbor şi au anunţat din nou turnul de control. Atragem atenţia celor care deţin drone, mai ales în perimetrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, că ar trebui să anunţe turnul de control dacă doresc să le ridice. Pe lângă faptul că ridicarea de drone în intravilan presupune o aprobare specială, nerespectarea unor norme poate fi foarte periculoasă’, a declarat dr Maria Salanţa, pentru AGERPRES.
Coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş a precizat că au fost cazuri în care s-a solicitat aprobare pentru efectuarea unor măsurători din dronă în zona spitalului, însă acestea au fost aprobate doar cu condiţia ca elicopterul să fie plecat în acel interval. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)