AcasăPoliticaNatalia Intotero: Îmi doresc ca aproximativ 5000 de copii instituționalizați să fie...

Natalia Intotero: Îmi doresc ca aproximativ 5000 de copii instituționalizați să fie duși în tabere de sfârșit de săptămână

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat marți că își dorește ca aproximativ 5000 de copii instituționalizați să fie duși în acele tabere de sfârșit de săptămână unde, cu ajutorul studenților voluntari. 
”Cu o lună în urmă am hotărât să avem întâlniri periodice cu reprezentanții Caselor de Cultură ale Studenților din țară, precum și ai federațiilor și asociațiilor studențești, astfel încât activitatea acestor foruri să se îmbunătățească, iar dialogul să fie cât mai intens.
Astăzi o astfel de întâlnire a avut loc Iași. A fost o discuție foarte bună și constructivă, abordându-se teme extrem de variate și de importante. Am avut o dezbatere interactivă, sala fiind foarte implicată.
Finanțarea programelor care sunt gestionate de minister pe zona de tineret, harta interactivă recent ridicată pe site-ul ministerului, dar și activități de voluntariat pe zona de dezvoltare personală sau consiliere psihologică pentru acei copii care au trecut recent prin diferite traume sau copiii institutionalizați, au fost teme discutate aplicat.
Le-am transmis tinerilor din sală că îmi doresc ca aproximativ 5000 de copii instituționalizați să fie duși în acele tabere de sfârșit de săptămână unde, cu ajutorul studenților voluntari, să fie implicați în activități de dezvoltare personală, de consiliere psihologică și alte activități care să-i ajute să treacă peste eventuale traume.
O altă temă abordată a fost și concursul national de proiecte. Aș vrea ca imediat la sfârșitul acestui an să începem pregătirea pentru organizarea concursului de proiecte pentru anul viitor. Îmi doresc o singură evaluare pentru aceste proiecte, nu două cum este acum, iar metodologia să fie mai suplă și mai ușor de pus în practică.
Îi mulțumesc directorului Casei de Cultură a Studenților Iași, Bogdan Crucianu, pentru organizarea acestei reuniuni și tuturor celor care au participat la întâlnire și au expus idei și soluții constructive”, a scris Natalia Intotero pe Facebook.

Articolul Natalia Intotero: Îmi doresc ca aproximativ 5000 de copii instituționalizați să fie duși în tabere de sfârșit de săptămână apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks