Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, care va avea loc marţi şi miercuri la Bucureşti, este ‘oportunitatea de a repeta un mesaj clar din partea aliaţilor, inclusiv România, că susţinem Ucraina, susţinem dreptul lor de a se apăra şi trebuie să continuăm să acordăm sprijin atât militar cât şi umanitar şi internaţional’, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Acesta a ajuns la Bucureşti pentru a prezida Ministeriala NATO şi a susţinut, luni seara, o scurtă declaraţie de presă alături de ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Oficialul NATO i-a mulţumit şefului diplomaţiei române pentru ‘angajamentul ferm faţă de Alianţă’.
Evenimentul de la Bucureşti, a apreciat secretarul general NATO, ‘demonstrează rolul important al României în Alianţa Nord-Atlantică şi arată că NATO e aici pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii’.
‘Ne-am crescut prezenţa în România, în regiunea Mării Negre, timp de mulţi ani, după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, în 2014. După invazia Rusiei în Ucraina, în februarie, am adus mai multe trupe, ne-am mărit prezenţa aeriană şi navală şi asta demonstrează că NATO este angajată să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat, iar motivul pentru care facem asta este, desigur, să prevenim un atac asupra unei ţări aliate şi să prevenim escaladarea războiului din Ucraina’, a spus înaltul oficial NATO.
El a vorbit şi despre mesajele care vor fi transmise, de la Bucureşti, ţărilor partenere – Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova. ‘Trebuie să ne consolidăm legătura cu parteneri care sunt sub presiunea Rusiei’, a arătat el.
Jens Stoltenberg a apreciat ‘rolul României în găzduirea unui mare număr de refugiaţi şi în susţinerea Ucrainei, ajutând această ţară să lupte contra invaziei ruse’.
La rândul său, Bogdan Aurescu a subliniat că desfăşurarea la Bucureşti a reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din ţările NATO ‘este o dovadă a angajamentului NATO faţă de securitatea României şi a cetăţenilor români’.
‘Este, în acelaşi timp, cred, recunoaşterea rolului României în Alianţă, a angajamentului nostru ferm pentru valorile Alianţei şi de asemenea o recunoaştere a importanţei strategice a Mării Negre’, a completat el.
Ministrul român de Externe a amintit şi de vizita lui Jens Stoltenberg în România la începutul lunii februarie, înainte de declanşarea războiului din Ucraina. ‘Vorbeam despre cum să consolidăm prezenţa aliată în România, iar acum ne reunim în Bucureşti să discutăm despre cum să contracarăm efectele războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei şi cum să implementăm optim deciziile Summitului de la Madrid, în special pe cele legate de consolidarea Flancului nostru Estic’, a afirmat Bogdan Aurescu.
România găzduieşte, marţi şi miercuri, Reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.