Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a amendat Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ cu 34.000 lei, în urma unor controale care vizau existenţa infecţiilor nosocomiale.
Potrivit unui comunicat de presă al DSP Neamţ remis, miercuri, AGERPRES, verificările au venit în urma raportării, în luna octombrie, a unor cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale cu Acinetobacter, la nivelul secţiei ATI a spitalului.
‘O echipă formată din medici epidemiologi şi de laborator din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ şi din cadrul Centrului Regional de Sănătate Publică Iaşi s-a deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ pentru investigaţii epidemiologice şi microbiologice. Inspectorii sanitari din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică au efectuat, în paralel, o acţiune de control şi pentru neconformităţile constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 34.000 lei’, precizează comunicatul de presă al DSP Neamţ.
Inspectorii sanitari au dispus mai multe măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, urmând să efectueze noi controale pentru reverificarea situaţiei. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)