Aproape 60 de angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Piatra-Neamţ s-au înscris pentru a fi vaccinaţi împotriva COVID-19, potrivit unei informări postate de conducerea Primăriei Piatra-Neamţ, miercuri, pe pagina de Facebook. ‘Pas cu pas, ştiinţa învinge pandemia. (…) Sunt programaţi pentru administrarea vaccinului în cursul zilei de astăzi şi mâine 57 de angajaţi ai direcţiei. Din cei vaccinaţi până la această oră, niciunul nu a avut reacţii adverse. Lucrătorii din cadrul DAS sunt incluşi în prima etapă de vaccinare deoarece prin activitatea lor sunt frecvent în situaţii de risc de contaminare, iar în caz de îmbolnăvire pot transmite virusul unor persoane aflate în categorii de risc’, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Piatra-Neamţ. Încă de la începutul pandemiei, angajaţii DAS Piatra-Neamţ au fost alături de persoanele defavorizate din oraş cărora le-au distribuit pachete cu alimente. De asemenea, au sprijinit persoanele aflate în imposibilitate de a se deplasa sau persoanele peste 65 de ani pentru achiziţionarea de alimente, medicamente şi alte bunuri de primă necesitate. De la debutul campaniei de vaccinare şi până miercuri, la prânz, au fost imunizate în judeţ peste 500 de persoane, potrivit conducerii DSP Neamţ.
Neamţ: Zeci de angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială Piatra-Neamţ se vaccinează împotriva COVID-19

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.




