O echipă de medici condusă de conferenţiarul universitar doctor Liliana Mirea a realizat o prelevare multiorgan, luni, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, de la un pacient în moarte cerebrală care a fost transferat, sâmbătă, de la Spitalul Judeţean din Târgovişte.
Potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, transmis, luni, AGERPRES, în cursul serii de 8 decembrie, Spitalul Clinic Judeţean din Târgovişte a luat legătura cu medicii Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti pentru acest pacient. Conferenţiar universitar doctor Liliana Mirea, şefa Secţiei ATI1 de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi neurologi de la aceeaşi unitate au discutat cu medici ai Spitalului Judeţean Târgovişte pentru a se convinge că acesta poate intra în procedura de donare de organe şi apoi pentru a prelua pacientul.
Transferul la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a făcut în cursul zilei de sâmbătă, cu ajutorul Serviciului de Ambulanţă. Pacientul a fost primit cu diagnosticul de afectare hemoragică, suspiciune de moarte cerebrală. Imediat s-au reluat investigaţiile şi s-a făcut procedura completă de declarare a morţii cerebrale, care s-a finalizat duminică.
Familia pacientului aflat în moarte cerebrală a fost sprijinită de Spitalul Clinic Judeţean Târgovişte să ajungă la Bucureşti şi apoi să se întoarcă acasă, pentru a semna acordul pentru prelevarea de organe, membrii acesteia neavând posibilităţi materiale.
‘S-a făcut prelevare multiorgan, finalizându-se cu succes, pentru prima oară, din păcate, un astfel de caz, în care s-a colaborat între două spitale şi s-a ajuns, până la urmă, la declararea morţii cerebrale şi prelevare de organ. Au mai avut loc astfel de tentative, nu este uşor acest lucru, este un consum de resurse, însă de data asta am reuşit să ne atingem scopul’, a declarat Liliana Mirea.
Ea a adăugat că pacientul a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, sâmbătă, a fost transportat în Terapie Intensivă şi că s-au refăcut analizele, investigaţiile şi s-a început procedura de declarare a morţii cerebrale.