Acasă55O parcare pentru biciclete şi o bandă 'Kiss and Ride' vor fi...

O parcare pentru biciclete şi o bandă ‘Kiss and Ride’ vor fi amplasate în municipiul Vaslui, la iniţiativa USR

Viceprimarul municipiului Vaslui, Cătălin Mîndru (USR), a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că din luna aprilie va fi dată în folosinţă prima parcare securizată pentru biciclete din municipiul reşedinţă, care va situată în zona Pieţei Centrale, obiectivul fiind realizat în urma unui proiect al reprezentanţilor USR din Consiliul Local.

Cătălin Mîndru a transmis că vasluienii trebuie să se adreseze primăriei pentru a primi un spaţiu în cadrul acestei parcări şi a menţionat că astfel de parcări vor mai fi amplasate şi în alte două zone din municipiu.

‘Este un rezultat al muncii USR Vaslui de a identifica această modalitate alternativă de deplasare în interiorul municipiului şi ca soluţie pentru facilitarea acestei deplasări a fost gândită crearea de parcări securizate în jurul blocurilor, astfel încât toţi cei care deţin o bicicletă să nu mai fie nevoiţi să o transporte în apartament, până la etajele III, IV şi acest mijloc de transport să rămână în siguranţă, iar utilizarea lui să fie mult uşurată. Continuăm să fim focusaţi pe ceea ce înseamnă o deplasare ‘verde’ în municipiul Vaslui şi facem lucruri utile în acest sens’, a subliniat Cătălin Mîndru.â

Viceprimarul a precizat că, tot la iniţiativa USR, la Şcoala ‘Constantin Parfene’Vaslui va fi înfiinţată şi prima bandă de tip ‘Kiss and Ride’ din municipiul reşedinţă, destinată părinţilor care îşi duc şi îşi iau copiii de la şcoală cu maşina personală. Măsura a fost luată pe fondul aglomerărilor formate în trafic în preajma unităţilor şcolare la orele de vârf şi a fost deja analizată în cadrul Comisia de reglementare a circulaţiei pe drumurile publice. În funcţie de rezultatele obţinute, proiectul va fi extins şi la Şcoala ‘Mihai Eminescu’ din Vaslui. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks