AcasăPoliticaOana Marciana Ozmen (PNL): În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru...

Oana Marciana Ozmen (PNL): În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru a evidenția potențialul uriaș al hidrogenului verde în decarbonarea industriei grele și a celei de transport

Deputata PNL Oana Marciana Ozmen afirmă că a participat la „Sustainability and Innovation, Smart Cities International Conference”, eveniment organizat de SNSPA. ”În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru a evidenția potențialul uriaș al hidrogenului verde în decarbonarea industriei grele și a celei de transport, spune liberala. 
”Asociația pentru Combustibili Sustenabili a prezentat o cercetare academică prin care vizează realizarea unui cadru strategic și o platformă de dialog pentru mediul de business, academic și instituțional. A fost întocmită o bază conceptuală pentru industrii și transporturi sustenabile, alimentate de resurse energetice regenerabile.
În cadrul evenimentului, am luat cuvântul pentru a nuanța nevoia de colaborare strânsă între aparatul legislativ și mediul academic, în special considerând abordările pragmatice cu privire la noile tehnologii, noile concepte, cele mai actuale elemente științifice care intră în circuitul de exploatare economică și au nevoie de infrastructură legală și normativă.
Îl felicit pe domnul Vlad Stoicescu, Președintele Asociației pentru Combustibili Sustenabili, pentru realizarea acestui studiu important!
Felicit Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA pentru reușita evenimentului!
În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru a evidenția potențialul uriaș al hidrogenului verde în decarbonarea industriei grele și a celei de transport”, scrie Ozmen pe Facebook.

Articolul Oana Marciana Ozmen (PNL): În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru a evidenția potențialul uriaș al hidrogenului verde în decarbonarea industriei grele și a celei de transport apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks