Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt a început o anchetă epidemiologică după ce 21 de elevi de la Colegiul Naţional ‘Ion Minulescu’ din Slatina s-au prezentat la spital cu simptome de toxinfecţie alimentară, 14 dintre aceştia fiind internaţi, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Gabriela Gogiu.
DSP Olt, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Sigurana Alimentelor, derulează şi o acţiune de investigare la bucătăria Colegiului ‘Ion Minulescu’ Slatina, pentru identificarea alimentelor incriminate, se fac verificări privind starea de sănătate a personalului deservant, pentru identificarea materiilor prime, precum şi pentru verificarea condiţiilor igienico-sanitare.
Începând din seara zilei de 24 mai, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la UPU şi la Pediatrie, s-au prezentat 21 de copii cu vârste între 6 şi 18 ani, toţi prezentând simptomatologie digestivă (greţuri, vărsături, scaune diareice, cefalee, frisoane, dureri abdominale).
‘Începând de aseară, de la ora 20,30 s-au prezentat la UPU mai mulţi copii cu manifestări digestive, greaţă, vărsături, însoţite de diaree, febră, chiar şi dureri abdominale, în total au fost 21 de prezentări la UPU. În acest moment sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cu suspiciune de toxinfecţie alimentară, 14 copii. Ei au răspuns foarte bine la tratament, au răspuns bine la tratamente. Prezintă semne de însănătoşire şi starea lor de sănătate nu pune probleme deosebite. Monitorizăm situaţia şi dacă vor mai fi şi alte prezentări avem dispunem de suficiente locuri pentru a interna copii’, a declarat managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Angela Nicolae.
Celor 14 copii internaţi, dintre care 11 în secţia Boli Infecţioase şi trei în secţia Pediatrie, li s-au prelevat probe biologice, rezultatele urmând a fi folosite în cadrul anchetei DSP.
‘Tabloul clinic sugerează o suspiciune de toxinfecţie alimentară (TIA) prin consum comun de alimente şi s-a declanşat o anchetă epidemiologică. Dintre pacienţi, 10 prezintă forme uşoare şi patru forme medii de boală. S-au recoltat probe biologice de la bolnavi pentru stabilirea etiologiei, probele fiind în lucru în laboratorul DSP Olt. Totodată, a fost demarată p acţiune de investigare în obiectiv (bucătoria colegiului), la care participă specialişti de la DSP Olt şi DSVSA Olt’, a mai precizat reprezentantul DSP Olt. AGERPRES / (A, AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)