Aproape 30.000 de persoane din judeţul Olt, din categoriile considerate la risc, au fost vaccinate antigripal începând din luna septembrie, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu, care a precizat că anul acesta numărul persoanelor catagrafiate în vederea imunizării a fost mai mare faţă de anii precedenţi. ‘Pentru sezonul rece 2020 – 2021, DSP Olt a catagrafiat 98.398 de persoane, considerate la risc şi care doresc să se vaccineze. Până acum au fost primite 33.220 de doze de vaccin gripal, în patru tranşe şi au fost utilizate 29.820 de doze’, a spus Gabriela Gogiu. Reprezentanta DSP Olt a adăugat că în judeţ vor ajunge noi tranşe de vaccin împotriva gripei iar imunizarea va continua, având în vedere că în stoc, la DSP şi la cabinetele medicilor de familie, sunt 3.600 de doze. În precedentul sezon rece, în judeţul Olt s-au vaccinat antigripal aproape 52.000 de persoane, dintre care 30.000 s-au imunizat până la finalul lunii noiembrie 2019. Proporţia persoanelor vaccinate a fost de peste 70% din totalul celor catagrafiate de DSP Olt în vederea vaccinării. Totodată, în precedentul sezon rece în judeţul Olt au fost confirmate 233 de cazuri de gripă, în majoritatea cazurilor fiind vorba de copii care au avut forme uşoare sau moderate ale bolii, nefiind înregistrat vreun deces. Persoanele considerate la risc sunt cele cu afecţiuni cronice, vârstnicii de peste 65 de ani, cadrele medicale, gravidele şi persoanele din instituţii de ocrotire.