Acasă652Olt: Comisia de disciplină de la Spitalul Corabia, întrunită pentru a analiza...

Olt: Comisia de disciplină de la Spitalul Corabia, întrunită pentru a analiza cazul pacientului filmat stând pe jos

Comisia de disciplină din cadrul Spitalului Orăşenesc Corabia s-a întrunit, marţi dimineaţa, pentru a analiza cazul pacientului filmat în urmă cu două zile stând pe jos şi cerând ajutor, potrivit managerului unităţii medicale, Cristian Filip. ‘Astăzi (marţi n.r.) s-a întrunit Comisia de disciplină, se analizează cazul, se va discuta cu toate persoanele implicate’, a spus Cristian Filip. Imagini cu un pacient al Spitalului Corabia filmat stând pe jos şi cerând ajutor au apărut online în urmă cu două zile, iar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea la spital, duminică seara, a unei echipe de control a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. Ministrul Sănătăţii a anunţat, luni dimineaţa, că DSP Olt a încheiat controlul efectuat la Spitalul Orăşenesc Corabia, medicul de gardă şi asistenta medicală fiind amendaţi contravenţional, iar unitatea medicală a fost sancţionată cu avertisment. Potrivit ministrului, medicul de gardă a primit amendă contravenţională în valoare de 6.000 lei pentru ‘refuzul acordării asistenţei medicale de urgenţă unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU’, asistenta medicală – 3.000 lei pentru ‘nerespectarea precauţiunilor universale şi a protocoalelor de lucru de către personalul medical şi auxiliar’, iar unitatea sanitară a fost sancţionată cu avertisment. Vlad Voiculescu a informat, totodată, că s-a dat termen imediat pentru discutarea cazului în Comisia de etică a unităţii sanitare şi luarea măsurilor care se impun şi s-a dispus refacerea şi însuşirea protocoalelor de lucru cu întreg personalul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks