Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu infecţii respiratorii acute a crescut în săptămâna precedentă faţă de perioadele anterioare din luna noiembrie, ajungând la peste 1.400 cazuri în intervalul 21 – 27 noiembrie, faţă de circa 1.000 de cazuri săptămânal în prima jumătate a lunii, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. Gabriela Gogiu.
Potrivit sursei citate, în 27 dintre cele 1.405 cazuri de îmbolnăviri cu infecţii respiratorii acute, înregistrate în săptămâna 21 – 27 noiembrie, a fost necesară internarea.
Totodată, în săptămâna anterioară au fost raportate şi 462 de cazuri de pneumonie, 82 dintre bolnavi fiind internaţi.
Purtătorul de cuvânt al DSP Olt a menţionat că a continuat campania de vaccinare antrigripală, fiind până acum administrate circa 29.500 de doze de vaccin grupelor de populaţie considerate la risc.
În stocul unităţilor medicale din judeţul Olt mai sunt 1.600 de doze de vaccin împotriva gripei, iar în noiembrie DSP a solicitat suplimentarea cantităţii cu 5.000 de doze, în condiţiile în care circa 35.000 de persoane au fost catagrafiate ca fiind din grupe considerate la risc şi care doresc să vaccineze antigripal.