Primele patru cazuri de gripă din judeţul Olt, în acest sezon rece, au fost confirmate la pacienţi cu vârste între 3 şi 26 de ani care s-au prezentat la Spitalul Municipal Caracal în săptămâna precedentă, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.
În toate cele patru cazuri de gripă, pacienţii s-au prezentat la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Caracal, unde, având în vedere simptomatologia, au fost testaţi cu test antigenic rapid, cu rezultat pozitiv pentru virusul gripal tip A.
Pacienţii cu gripă nu au fost internaţi, fiind la domiciliu şi primind prescripţie medicală emisă de specialist.
Gabriela Gogiu a menţionat că în săptămâna precedentă, în judeţul Olt au fost raportate în total 1.097 de cazuri de infecţii respeiratorii acute, cu 36 de internări, precum şi 457 de cazuri de pneumonii, cu 84 de internări, în cea mai mare parte pacienţii fiind copii şi tineri cu vârste până la 19 ani.
Reprezentantul DSP Olt a afirmat că cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este vaccinarea, în prezent stocul de vaccin antigripal în judeţ, la unităţi medicale publice şi private, fiind de 416 doze.
Gabriela Gogiu a precizat că DSP Olt a solicitat suplimentarea cu 5.000 a numărului de doze de vaccin alocate judeţului, însă deocamdată nu sunt informaţii oficiale privind primirea unei noi tranşe de vaccin.
DSP Olt a catagrafiat pentru vaccinarea antigripală în sezonul rece 2022 – 2023 un număr de circa 35.000 de persoane considerate la risc şi care doresc să se vaccineze. Până în prezent au livrate în judeţul Olt 31.027 de doze de vaccin şi au fost vaccinate 30.611 persoane.