Un număr de 191 de persoane au fost imunizate în municipiul Slatina la ‘Caravana vaccinării’, în centrul amenajat temporar, în zilele de 16 şi 17 noiembrie, în Parcul Tineretului, unde a funcţionat şi un punct de informare, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.
Cele mai multe persoane vaccinate la centrul temporar din proximitatea Caravanei au optat pentru serul Pfizer-BioNTech (148 persoane), iar 43 de persoane au fost vaccinate cu serul Janssen (Johnson & Johnson).
La Caravana de informare şi comunicare privind vaccinarea ‘Oameni ca mine’, populaţia a avut ocazia să adreseze unor medici întrebări privind vaccinarea unor medici şi să se vaccineze la un centru ce a funcţionat timp de două zile în Parcul Tineretului.
În judeţul Olt, în această săptămână, numărul vaccinărilor a început să crească din nou, la peste 2.500 zilnic, în peste jumătate din cazuri fiind vorba de efectuarea dozelor de rapel sau suprarapel.
Numărul persoanelor vaccinate cu schema completă a ajuns joi la aproximativ 115.000.
În ziua precedentă, în judeţ au fost administrate 2.508 doze de vaccin, dintre care aproximativ 600 au fost vaccinări cu prima doză sau doza unică, iar celelalte au fost doze de rapel sau booster.
Tot în ziua precedentă, la un centru de vaccinare din Caracal, o tânără în vârstă de 27 de ani, căreia i-a fost administrată a doua din serul Pfizer BioNTech, a prezent o stare de lipotime.
Reprezentanţii DSP Olt au precizat că femeia a fost transportată cu ambulanţa la spital şi nu a necesitat internare, prezentând o stare generală bună.