Peste 28.000 de persoane din judeţul Olt, în special vârstnici şi personal medical, au fost vaccinate antigripal în acest sezon rece, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.
Aceasta a precizat că se continuă campania de vaccinare antigripală, existând în stoc peste 111.500 de doze de vaccin antigripal.
În acest sezon rece, DSP Olt a catagrafiat aproximativ 49.400 persoane considerate la risc şi care doresc să se vaccineze antigripal şi a primit până acum 41.275 de doze de vaccin antigripal. Serul, Vaxigrip Tetra, este un produs biologic monodoză cu patru valenţe.
Din cantitatea de ser distribuită de DSP Olt unităţilor medicale vaccinatoare, până marţi au fost utilizate 28.406 doze.
În judeţul Olt nu au fost confirmate în acest sezon rece cazuri de gripă, observându-se şi o scădere a cazurilor de infecţii respiratorii acute şi pneumonii faţă de anii precedenţi.
În săptămâna precedentă, în judeţul Olt au fost înregistrate 311 cazuri de infecţii respiratorii acute şi 123 cazuri de pneumonii, necesitând internare şapte bolnavii cu infecţii respiratorii acute şi 24 dintre bolnavii cu pneumonie. Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire au fost la copii şi tineri cu vârste de până la 19 ani.