Acasă652Olt: Trei persoane cu gripă s-au prezentat la spital; doi copii, internaţi

Olt: Trei persoane cu gripă s-au prezentat la spital; doi copii, internaţi

Doi copii şi o persoană adultă s-au prezentat la spital în ultimele trei zile cu simptome de gripă, în urma analizelor fiind confirmată infecţia cu virusul gripal tip A, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.

Reprezentantul DSP Olt a spus că în prezent, dintre cei trei pacienţi cu gripă, adultul nu a necesitat internare, iar copii, ambii cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate, au rămas internaţi.

Conform sursei citate, de la începutul anului a mai fost confirmat în judeţ un singur caz de gripă, înregistrat în luna ianuarie.

În săptămâna 14-20 martie, în judeţul Olt, au fost internaţi în spitale şi 51 de pacienţi cu pneumonie şi 17 pacienţi cu infecţii respiratorii acute.

Reprezentantul DSP Olt a mai arătat că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă măsură profilactică împotriva gripei, în judeţ fiind vaccinate antigripal în acest sezon rece circa 35.200 de persoane. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks